Uzinele Dacia și Ford din România au produs în primele patru luni ale anului peste 176.000 de autoturisme, dar creșterea este de numai 0,2% față de perioada similară din 2022 / Scădere de 15% a producției în aprilie, după ce Dacia a oprit temporar producția

În primele patru luni ale anului, în România au fost produse 176.635 de autoturisme, cu 0,2% mai multe față de perioada similară din 2022, arată datele transmise joi de Asociația Constructorilor de Automobile din România (ACAROM).

Dintre acestea, 115.366 unități au fost produse în uzina Dacia de la Mioveni și 61.269 unități au fost produse de uzina Ford Otosan de la Craiova.
În luna aprilie 2023, au fost produse în România un număr de 33.879 autoturisme, o scădere de 15,26% față de luna aprilie 2022, respectiv 39.982 unități. Dintre acestea 22.080 autoturisme au fost produse în uzina Dacia de la Mioveni și 11.799 autoturisme au fost produse de uzina Ford Otosan de la Craiova.
Scăderea din aprilie vine după ce Dacia a oprit temporar producția la Mioveni pe fondul dificultăților de aprovizionare cu componente, a transmis compania la solicitarea Economedia. Aceasta a fost prima întrerupere din acest an și s-a suprapus cu vacanța de Paște. Producția a fost oprită temporar în perioada 13 – 18 aprilie.

Citeste si...  Platforma de socializare X a lui Elon Musk a discutat cu Amazon despre un potenţial parteneriat pe partea de publicitate

Cautimasina.ro

Cele mai citite articole

spot_img