Guvernul ajută 6 familii din Brașov să își reconstruiască casele, făcute scrum într-un incendiu. FOTO

Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă a hotărât, marți, să scoată materiale de construcții din rezerva de stat pentru a ajuta șase familii care au rămas fără casă, în urma unui incendiu.

„În vederea continuării procesului de înlăturare a efectelor incendiului care a avut loc în satul Colonia 1 Mai, comuna Vulcan din judeţul Braşov, în data de 17.01.2023, şi pentru asigurarea condiţiilor de trai populaţiei afectate, premierul Nicolae-Ionel Ciucă a convocat astăzi Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă în sistem hibrid.

Hotărârea nou adoptată are în vedere scoaterea de la rezervele de stat a necesarului de materiale de construcţii pentru continuarea derulării procesului de refacere a unor imobile afectate de incendiu”, a transmis, marţi, Guvernul, într-un comunicat de presă.

17 persoane, dintre care 5 copii au rămas fără locuință

Potrivit deciziei, se vor scoate 30.000 de kilograme de ciment, 30 de metri cubi de lemn rotund din răşinoase şi 1.917 kilograme de tablă netedă zincată.

În 17 ianuarie, în Colinia 1Mai, comuna Vulcan, judeţul Braşov, a avut loc un incendiu de amploare în care 6 familii şi-au pierdut locuinţele. Un număr de 17 persoane, între care 5 minori, au rămas fără locuinţe.

Citeste si...  Prognoza meteo, 3 mai. Vreme capricioasă în Vinerea Mare

Cautimasina.ro

Cele mai citite articole

spot_img