O nouă ediţie a Zilei Recoltei se desfăşoară, în weekend la Slatina. Evenimentul este organizat de Asociaţia Tinerilor Fermieri din judeţul Olt, în parteneriat cu Primăria Slatina şi Consiliul Judeţean Olt.
În perioada 13-15 octombrie, în Parcul Tineretului din Slatina, producătorii agricoli din judeţul Olt, beneficiari de fonduri europene nerambursabile, vor prezenta şi promova produsele din fermele proprii, produse olteneşti cu gust.
Organizatorii îi aşteaptă pe vizitatori cu legume, fructe, miere, brânzeturi, pastramă, murători, zacuscă, tocană cu carne de oaie, pâine pe vatră, must, ţuică, palincă, mâncăruri tradiţionale, expoziţie de animale, dar şi multe alte surprize.
Buna dispoziţie va fi asigurată de Ansamblul Profesionist „Doina Oltului”.
Producătorii agricoli din judeţul Olt, împreună cu produsele lor autentice, au putut fi găsiţi toată vara în Piaţa Producătorilor Olteni, organizată la CJ Olt.
Piața Volantă este inițiată de către Asociația Tinerilor Fermieri din Olt, cu sprijinul CJ Olt, și se desfășoară în curtea instituției. Acest proiect își propune să sprijine micii producători agricoli, să promoveze produsele agricole locale și să contribuie la promovarea alimentației sănătoase și a producției agricole sustenabile.
Modelul acestui proiect a fost preluat de către Ministerul Agriculturii și implementat cu succes în mai multe județe din țară.
Piața Producătorilor Agricoli din Olt va fi deschisă în fiecare duminică, între orele 8:00 și 16:00, până în luna noiembrie.