Zile libere în 2024. Când s-au stabilit primele „punţi” între zilele de sărbătoare

Cum minivacanţa de Anul Nou este pe final, românii revin la muncă, însă cu gândul la prima minivacanţă din anul 2024.

Guvernul a decis ca zilele de 2 mai, 16 august și 27 decembrie 2024 să fie zile nelucrătoare, astfel încât să devină punți între marile sărbători legale și weekenduri.

Astfel, dat fiind că zilele de 1 mai, Vinerea Mare, 15 august și 25-26 decembrie sunt declarate zile de sărbătoare legală în care nu se lucrează, conform Codului muncii, Guvernul va da și alte zile libere pentru ca bugetarii să facă punte.

În ziua de 2 mai, 16 august și 27 decembrie 2024, prin centrala Ministerului Finanțelor se efectuează operațiuni de încasări și plăți, operațiuni de plăți privind serviciul datoriei publice, precum și eventualele operațiuni de debitare dispuse de Comisia Europeană din contul de resurse proprii în lei deschis la Trezoreria Statului.

3 minivacanțe de câte 4, 5 și 6 zile

Prima minivacanță va fi la începutul lunii mai: 2 mai pică într-o zi de joi, între două alte sărbători legale: 1 mai – Ziua Muncii (miercuri) și 3 mai – Vinerea Mare (vineri). Duminică, 5 mai, este Paștele ortodox, iar luni, 6 mai este a doua zi de Paște. Rezultă deci o minivacanță de 6 zile.

A doua minivacanță va fi în luna august: 16 august pică într-o zi de vineri, imediat după sărbătoarea Adormirea Maicii Domnului (Sfânta Maria) care este joi. Împreună cu weekendul rezultă o minivacanță de 4 zile.

A treia minivacanță va fi de Crăciun: În condițiile în care Crăciunul (25 decembrie) și a doua zi de Crăciun (26 decembrie) pică miercurea și respectiv joia, Guvernul va decide ca și ziua de vineri, 27 decembrie să fie liberă pentru bugetari, rezultând altă minivacanță de 5 zile.

Citeste si...  Copaci doborâţi de vântul puternic, pe mai multe drumuri din judeţul Teleorman (FOTO)

2024 – Care sunt zilele libere legale și cum pică:

1 ianuarie – Anul Nou (luni)

2 ianuarie – A doua zi după Anul Nou (marți)

6 ianuarie – Bobotează (sâmbătă)

7 ianuarie – Sfântul Ion (duminică)

24 ianuarie – Ziua Principatelor Române (Mica Unire) (miercuri)

1 mai – Ziua Muncii (miercuri)

3 mai – Vinerea Mare (vineri)

5 mai – Paștele ortodox (duminică)

6 mai – A doua zi de Paște ortodox (luni)

1 iunie – Ziua copilului (sâmbătă)

23 iunie – Rusaliile (duminică)

24 iunie – A doua zi de Rusalii (luni)

15 august – Adormirea Maicii Domnului (Sfânta Maria) (joi)

30 noiembrie – Sfântul Andrei (sâmbătă)

1 decembrie – Ziua Marii Uniri (duminică)

25 decembrie – Crăciunul (miercuri)

26 decembrie – A doua zi de Crăciun (joi)

Zilele libere legale se aplică tuturor românilor, însă pentru angajații din sectorul bugetar Guvernul va putea decide dacă va acorda zile suplimentare libere pentru a face punte între o sărbătoare legală și un weekend.

Cautimasina.ro

Ionut Jifcu
Ionut Jifcu
Are aproape 15 ani de experienţă în presă, perioadă în care a acoperit cele mai diverse domenii, de la eveniment la politică, şi în care a văzut tot ce se putea vedea. A bifat colaborări cu Mediafax sau Realitatea PLUS, iar de curând experimentează ce înseamnă realizarea de emisiuni TV. Ne promite, însă, că prima sa dragoste - presa scrisă - n-o va lăsa niciodată

Cele mai citite articole

spot_img