Zelenski dă vina pe Rusia pentru atacurile din Israel. „Ar crea diviziuni și ar ajuta Kremlinul să submineze libertatea în Europa”

Președintele Ucrainei acuză Kremlinul pentru situația declanșată în Israel. Volodimir Zelenski afirmă că este în interesul Rusiei să creeze conflict în Orientul Mijlociu, ca să slabească unitatea globală și să dezbine.

Zelenski dă vina pe Rusia pentru atacurile din Israel. „Pe baza informațiilor disponibile – informații foarte clare – este în interesul Rusiei să aprindă războiul în Orientul Mijlociu pentru a crea o nouă sursă de durere și suferință care ar slăbi unitatea globală, ar crea diviziuni și ar ajuta Kremlinul să submineze libertatea în Europa”, a declarat președintele ucrainean pentru Reuters.

Acuzația către Kremlin este susținută și de alte declarații: „Tot acest context reprezintă o amenințare mult mai gravă decât o percepe în prezent lumea.Și noi știm cum să facem față acestei amenințări. Suntem în curs de pregătire a măsurilor necesare. Ceea ce contează cel mai mult este că milităm pentru necesitatea unei unități globale maxime”. Volodimir Zelenski consideră că propagandiștii ruși se bucură de evoluția situației și că Iranul, pe care l-a descris ca un aliat al Moscovei, îi sprijină în mod deschis pe cei care atacă Israelul.

Opiniile lui Zelenski nu sunt întru totul nefondate, deoarece și experții militari împărtășesc ideea conducătorului de stat ucrainean. Institutul pentru Studiul Războiului a avertizat asupra faptului că Rusia intenționează să exploateze atacul Hamas asupra Israelului pentru a devia sprijinul și atenția occidentală de la Ucraina.

De partea cealaltă, vocile ruse amplifică mesajele care învinuiesc țările occidentale de neglijarea conflictelor din Orientul Mijlociu în favoarea susținerii Ucrainei, în special după atacurile din 7 octombrie asupra teritoriului Israelului. Vicepreședintele Consiliului de Securitate Rus, Dmitry Medvedev, a susținut, prin intermediul unei postări pe platforma de socializare X (fostul Twitter), că SUA și aliații occidentali ar fi trebuit să se concentreze pe „rezolvarea conflictului israelo-palestinian” în loc să furnizeze ajutor militar Ucrainei.

Citeste si...  Cum i-a convins Zelenski pe Luke Skywalker și Bear Grylls să lupte contra Rusiei. Rolul lui Shevchenko

În urma declarației acuzatoare la adresa Occidentului a lui Medvedev, blogerii pro-ruși nu au făcut altceva decât să amplifice și să promoveze această idee.

Institului pentru Studiul Războiului crede că narativele ruse au două scopuri: divizarea sprijinului militar pentru Ucraina și tentativa de a demoraliza societatea ucraineană prin afirmarea că Ucraina va pierde sprijinul aliaților occidentali. Pe lângă aceste două direcții evidente, mai există și un scop ascuns: acela de a influența publicului occidental. Fostul ambasador al Statelor Unite ale Americii are o convingere și mai puternică în ceea ce privește autorul atacului Hamas. Adrian Zuckerman consideră în mod „absolut” că Vladimir Putin este cel care a declanșat aceste atacuri.

Cautimasina.ro