World-a-Lago, lumea nouă închipuită de Donald Trump

Trumpificarea lumii a început. Mesajele transmise la Munchen de către mesagerii președintelui american Donald Trump sunt clare: Lumea se schimbă. Vă schimbați și voi (sau, mai exact, vă aliniați și voi, europenii, politicilor noastre, a americanilor) sau rămâneți pe cont propriu. Mesajele sunt împachetate pe alocuri corect, pe alocuri cu un amatorism brutal, exact ca un discurs al izolaționiștilor români. Ce devine tot mai clar este că lumea de până acum, cu bune și cu rele, se transformă în ceva ce nimeni nu poate anticipa. Sunt doar elemente pe care le putem observa, iar cel mai pregnant este mercantilizarea. Omul de afaceri ajuns în fruntea Americii vrea acum business global. Și asta nu ar fi o mare problemă, însă în afaceri nimic nu e sigur. Mai ales în afacerile mari. De exemplu, chiar președintele Trump a experimentat falimentul în afaceri. Apoi și-a revenit. Unii dintre partenerii săi au căzut și s-au ridicat, alții nu au avut șansa să-și revină. Că așa e în afaceri. O investiție dă roade, alta nu. Un proiect este fiabil, altul doar toacă resurse. Ei bine, la cum arată acum politica americană, Trump se crede businessmanul lumii. Mar-a-Lago a devenit neîncăpător, vrea mai mult și poziția de președinte al SUA este exact levierul de care mai avea nevoie.

În acest context, România face exact ce nu ar trebui să facă. Anulează alegerile prezidențiale fără să prezinte probe că au fost viciate. Tot felul de politicieni proruși, antioccidentali, izolaționiști, suveraniști, au voci puternice în societate. Politicienii mainstream, cei mai vizibili dintre ei, sunt fie incompetenți, fie corupți, fie puturoși. Cheltuielile bugetare sunt uriașe – statul este căpușat de firme de casă, de pensionari speciali, de funcționari fără număr și fără rost în organigrame. Politica externă este invizibilă, în contextul în care Iohannis pare că a dormit în ultimii ani iar Bolojan abia și-a intrat în rolul de președinte. Fiind însă interimar, este greu de crezut că va fi luat în serios prin cancelariile importante.

Citeste si...  Cea mai puternică rugăciune pentru examene. Părinții trebuie să o rostească

Dar să revenim la businessul global pe care Trump își închipuie că-l face. Marea problemă va fi atunci când va rata, și asta este inevitabil. Cum spuneam, așa-i în afaceri, pierzi, câștigi, faci business. Doar sper să nu fim și noi piese pe tabla lui de joc când va veni momentul acestei ratări.