Regia Autonomă ”Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat a transmis o reacție în ”circul” despre vila de protocol din Aviatorilor pregătită pentru Klau Iohannis. APPS precizează că nu există nicio solicitare privind atribuirea imobilului, iar sumele plătite pentru lucrările executate până în prezent sunt în cuantum de 2.100.000 lei.
Reprezentanții AUR, într-un circ demn de filme proaste de la Moskova, cu domnul Simion în avangardă, vorbeau de o suma de peste 7 milioane de euro pentru aceste lucrări.
Regia mai spune că planurile, simulările şi imaginile interioare vehiculate în spaţiul public, nu corespund documentaţiei avizate, fiind rezultatul unor simple speculaţii.
”Urmare informaţiilor apărute în mass media, referitoare la imobilul aflat în administrarea Regiei Autonome ”Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat”, situat în B-dul Aviatorilor nr. 86, facem următoarele precizări menite să clarifice situaţia privind lucrările de ” reabilitare, modernizare şi refuncţionalizare imobil”: Planurile, simulările şi imaginile interioare vehiculate în spaţiul public, nu corespund documentaţiei avizate, fiind rezultatul unor simple speculaţii”, afirmă Regia în comunicatul oficial.
RA-APPS emnţionează că ”sumele plătite pentru lucrările executate, până la data prezentei, sunt în cuantum de 2.100.000 lei”.
”Raportat la suma inclusă în contractul de execuţie lucrări, precizăm că aceasta reprezintă valoarea maximală a lucrărilor, plăţile aferente urmând a fi efectuate pentru lucrările real executate. Estimarea lucrărilor, înainte de semnarea contractului, a fost efectuată după trecerea în revistă a degradărilor vizibile, şi în baza costurilor lucrărilor de consolidare şi amenajări la construcţii de acelaşi tip şi realizate în aceeaşi perioadă”, mai arată Regia în comunicat.
RA-APPS menţionează că ”imobilul a fost construit în perioada 1960-1965, înainte de existenţa unor norme generale de proiectare antiseismică, prezintă degradări majore şi sunt necesare lucrări ample de consolidare, prin introducerea de elemente structurale care dublează/întăresc structura existentă”.