VIDEO | Întreaga organizaţie a Pro România Caracal s-a înscris în PSD

Organizaţia Pro România Caracal a trecut la PSD, transferul fiind anunţat vineri în cadrul unei conferinţe de presă desfăşurate la sediul social-democraţilor.

Este vorba despre aproape 58 de membri ai biroului politic local – vicepreşedinţi, secretari şi preşedinţi de organizaţii locale – şi cei 535 de membri ai organizaţiei Pro România Caracal, în frunte cu preşedintele organizaţiei, consilierul local Octavian Stănescu.

La conferinţa de presă desfăşurată în sediul PSD Caracal au participat primarul Ion Doldurea, deputatul Adrian Chesnoiu şi Octavian Stănescu.

„Astăzi, la PSD Caracal, am avut un Birou Politic Municipal și am luat decizia să aprobăm primirea și revenirea acasă a organizației Pro România, condusă de către domnul Octavian Stănescu, a întregului birou din organizația Pro România, peste 58 de membri, și revenirea tuturor celor 550 de membri activi pe care Pro România îi avea la Caracal, revenirea lor la Organizația PSD Caracal pentru că, mare parte din ei, erau foști colegi de-ai noștri care, într-un anumit moment, a luat decizia să să desprindă cumva de organizația PSD Caracal”, a declarat Adrian Chesnoiu.

Octavian Stănescu, fost viceprimar al orașului din partea PSD, a spus că se simte din nou „acasă”.

„Sunt foarte emoționat pentru că am fost primiți cu toții cu mare deschidere de colegii din cadrul Partidului Social Democrat și promitem pe viitor să structurăm o echipă foarte puternică și rezultatele care vor veni vor fi unele care vor fi foarte bune. Mă simt ca acasă din nou.

În ceea ce privește declarațiile pe care le a făcut fostul meu coleg, coordonator de organizație, domnul Tibi Pană, ieri, că toate organizațiile, mă rog că Organizația Județeană a trecut la PNL, nu este adevărat.

Citeste si...  Peste 3.000 de agresori sexuali în Dolj. Sunt înscrişi în Registrul naţional

Pro România Caracal, cea mai puternică organizație Pro România la nivel de municipii din județul Olt, care a obținut cele mai bune rezultate la alegerile locale, iată că astăzi se întoarce acasă în sânul Partidului Social Democrat.

Sperăm pe viitor să colaborăm să fie o să fim o echipă extraordinară să ne înțelegem și să aducem cele mai bune rezultate”, a precizat Stănescu.

De altfel, după competiția electorală din 2020, colaborarea între Pro România și PSD a fost una strânsă la Caracal, pe linie legislativă și administrativă, a spus primarul Ion Doldurea.

„Țin să îi mulțumesc lui Octavian pentru că a înțeles după alegeri că nu trebuie să avem animozități și că trebuie, pentru binele orașului, ca lucrurile să meargă între noi ca și când nu am fi fost competitori 2020 și, din punctul acesta de vedere, noi am mers foarte, foarte bine.

Țin să mulțumesc, în calitatea mea de primar, în primul rând consilierilor Pro România, care efectiv au ajutat în guvernarea noastră, a orașului, și întotdeauna am găsit în ei niște colaboratori, așa că ei au fost acasă tot timpul pentru că am avut așa bună colaborare cu toți.

E o mare bucurie faptul că există această reunificare de stânga, pentru că nu poți să fii la Pro România și să spui că ești de dreapta. Îi mulțumesc încă o dată lui Octavian. Sper ca lucrurile să fie din ce în ce mai bune, ne bazăm pe ei, pe toți colegii noștri nou-veniți de la Pro România și integrarea să se facă absolut natural, fără animozități și fără alte probleme”, a declarat Ion Doldurea.

Citeste si...  Volkswagen Golf va renunța la cutia de viteze manuală pentru respectarea normelor Euro 7

Către PSD s-au orientat și cei trei primari pe care Pro România îi are în județul Olt, Constantin Necșuț (Ipotești), Vasilică Selescu (Leleasca) și Emil Popescu (Mărunței), dar și întreaga organizaţie Pro România Balș.

Cautimasina.ro

Ionut Jifcu
Ionut Jifcu
Are aproape 15 ani de experienţă în presă, perioadă în care a acoperit cele mai diverse domenii, de la eveniment la politică, şi în care a văzut tot ce se putea vedea. A bifat colaborări cu Mediafax sau Realitatea PLUS, iar de curând experimentează ce înseamnă realizarea de emisiuni TV. Ne promite, însă, că prima sa dragoste - presa scrisă - n-o va lăsa niciodată