Vezi ce prevede noua reglementare Euro 7

Consiliul Uniunii Europene împreună cu Parlamentul European au ajuns la un consens în ceea ce privește noua reglementare Euro 7, care se referă la regulile de omologare a autovehiculelor și a motoarelor.

 

Inițial, noul standard a avut ca scop reducerea rapidă a poluării emise de autovehicule, însă discuțiile intense au rezultat în menținerea într-o proporție ridicată a prevederilor standardului de emisii Euro 6 actual.

Deși grupurile ecologiste europene au solicitat în mod repetat reglementări mai stricte pentru vehiculele pe drumuri, presiunile din partea mediului de afaceri și a politicienilor au atenuat aceste cerințe, argumentând că reglementările severe pot afecta competitivitatea economică și pot pune în pericol mii de locuri de muncă. Noul standard se discută în contextul în care Uniunea Europeană a decis ca vânzările de mașini noi pe benzină și diesel să înceteze din 2035, în favoarea vehiculelor 100% electrice. Pe piața românească, numărul de vehicule electrice prinde avans, o analiză recentă indicând că țara noastră a depășit numărul de 40.000 de autovehicule electrice înregistrate.

Ce reguli impune Euro 7 și cui se adresează

Regulamentul Euro 7 impune norme nu numai pentru emisiile de gaze de eșapament ale vehiculelor rutiere, dar și pentru alte tipuri de emisii, cum ar fi cele provenite de la pneuri și frânare.

Citește și Nissan vrea să vândă în întreaga lume mașini electrice produse în China

De asemenea, sunt definite cerințe minime de performanță pentru durabilitatea bateriilor din mașinile electrice și hibride. Acestea vor trebui să își păstreze cel puțin 72% din capacitate după opt ani sau 160.000 km.

Acordul provizoriu păstrează limitele existente de emisii Euro 6 pentru autoturisme și camionete, dar aduce o schimbare semnificativă în ceea ce privește mărimea particulelor solide, limitându-le la 10 nm (PN10) în loc de 23 nm, ca în Euro 6. Pentru autobuze și camioane de mare tonaj, acordul introduce limite mai stricte pentru diferiți poluanți, inclusiv pentru substanțe precum oxidul de azot (N2O), care nu erau reglementate anterior în Euro VI.

Citeste si...  Capacităţile de stocare a gazelor naturale din UE sunt deja pline în proporţie de 90%

Textul acordului include, pentru autoturisme și camionete, o limită specifică pentru emisiile la frânare: 3 mg/km pentru vehiculele pur electrice și 7 mg/km pentru celelalte tipuri de propulsoare. În ceea ce privește camioanele grele, limitele specificate sunt de 5 mg/km pentru vehiculele electrice și 11 mg/km pentru celelalte sisteme de propulsie. Legiuitorii europeni au introdus, totodată, cerințe mai stricte legate de durata de viață a vehiculelor, atât în ceea ce privește kilometrajul, cât și durata de funcționare, ajungând acum la 200.000 km sau 10 ani pentru autoturisme și camionete.

Cu toate acestea, noul standard Euro 7, aprobat luni seară de către colegiuitori, va reduce pragurile de emisii pentru vehiculele grele de marfă și va introduce pentru prima dată în Europa limite pentru emisiile de particule cauzate de uzura frânelor și a pneurilor.

Euro 7 va intra în vigoare în următoarele perioade: 30 de luni pentru noile modele de autoturisme și camionete, 42 de luni pentru vehiculele noi din această categorie, 48 de luni pentru noile tipuri de autobuze, camioane și remorci, și 60 de luni pentru vehiculele noi din această categorie, precum și 30 de luni pentru noile sisteme, componente sau unități tehnice separate destinate autoturismelor și camionetelor.

Ce pași trebuie urmați în continuare ca Euro 7 să devină oficial

Parlamentul și statele membre mai trebuie să aprobe în mod oficial acordul înainte ca acesta să poată intra în vigoare. Noile reguli se vor aplica abia 30 de luni mai târziu pentru autoturisme și camionete și patru ani după intrarea în vigoare pentru autobuze și camioane.

Aceste norme sunt mai puțin ambițioase decât cele propuse de Comisia Europeană în noiembrie 2022. Franța și Italia au fost în prima linie în apărarea intereselor industriei auto și a celor 14 milioane de locuri de muncă ale acesteia în UE.

Citeste si...  Atac ucrainean cu drone asupra Crimeei

În septembrie, ONG-ul Transport & Environment a denunțat „un dezastru pentru calitatea aerului” și reglementări care „pun profiturile record ale producătorilor de automobile înaintea sănătății publice”. Câteva orașe europene, printre care Paris, Roma și Bruxelles, depuseseră anterior o petiție la Parlamentul European prin care solicitau standarde mai stricte „privind calitatea aerului și emisiile de gaze de eșapament ale autovehiculelor”, potrivit AFP.