Utilitatea unui certificat energetic pentru clădiri

În ultimii ani la construirea, vânzarea, închirierea sau renovarea unui imobil sau părți din acesta (unitate de clădire), a fost introdusă obligativitatea existenței unui certificat energetic (certificat de performanță energetică a clădirii).

Contractele de vânzare-cumpărare încheiate fără să existe un certificat energetic valid sunt supuse nulității relative, potrivit prevederilor Codului civil.

Pentru clădirile care se construiesc, acesta se elaboreaza prin grija investitorului, respectiv proprietarului sau administratorului (după caz), este prezentat de către acesta, în original, comisiei întrunite în vederea recepției la terminarea lucrărilor și se anexează, în copie, la procesul-verbal de recepție, constituind parte componentă a cărții tehnice a construcției.

Procesul-verbal încheiat cu ocazia recepției la terminarea lucrărilor și neînsoțit de copia de pe certificat este nul de drept.

Care este utilitatea certificatului energetic?

Pe lângă faptul că prin obținerea lui se respectă prevederile legale, certificatul energetic pentru imobile are și o utilitate practică.

În primul rând, el indică proprietarilor care este performanța energetică a proprietății lor imobiliare, iar pe baza acestor informații, acesta o poate moderniza, obținând o scădere a facturilor lunare cu încălzirea, ventilația, răcirea, iluminarea și prepararea apei calde menajere și mai mult confort.

În plus, dacă aceștia doresc să o vândă sau să o închirieze, o clasă energetică bună atrage clienții, făcând posibilă o tranzacție mai rapidă sau la un preț bun.

Nu doar proprietarii câștigă, ci și potențialii cumpărători sau chiriași, care știu pe baza acestui act dacă vor avea costuri mai mari sau mai mici cu utilitățile imobilului în cazul finalizării tranzacției imobiliare.

Un alt câștigător în cazul existenței acestui act este și statul român, care, pe baza informațiilor din aceste certificate poate construi politici pentru conservarea mediului și economia de energie.

Citeste si...  Când este recomandat să se apeleze la un service de reparații mașini de spălat și ce puteți să faceți singuri?

Un alt câștigător suntem noi, toți locuitorii, întrucât acest act impulsionează într-o anumită măsură proprietarii să-și modernizeze clădirile, reducând poluarea și făcând economie de energie.

Pentru ce categorii de clădiri este necesar și pentru care nu este?

El este necesar pentru construcțiile cu următoarele funcțiuni:

  • clădiri cu rol rezidențial – colectiv sau individual (blocuri de apartamente, case/vile);
  • birouri;
  • imobile de învățământ;
  • sănătate;
  • hoteluri și restaurante;
  • activități sportive;
  • comerț;
  • imobile cu alte funcțiuni.

Nu este necesar pentru aceste tipuri de imobile:

  • clădiri și monumente protejate care fie fac parte din zone construite protejate, conform legii, fie au valoare arhitecturală sau istorică deosebită, cărora, dacă li s-ar aplica cerințele, li s-ar modifica în mod inacceptabil caracterul ori aspectul exterior;
  • clădiri utilizate ca lăcașuri de cult sau pentru alte activități cu caracter religios;
  • clădiri provizorii prevăzute a fi utilizate pe perioade de până la 2 ani, din zone industriale, ateliere și clădiri nerezidențiale din domeniul agricol care necesită un consum redus de energie;
  • clădiri rezidențiale care sunt destinate a fi utilizate mai puțin de 4 luni pe an;
  • clădiri independente, cu o suprafață utilă mai mică de 50 m2.

Cine eliberează aceste documente?

Certificatul energetic (certificatul energetic) se eliberează doar de către auditorii energetici atestați pentru clădiri.

Cautimasina.ro

Cele mai citite articole

spot_img