UPDATE – Încă o persoană reţinută în dosarul mitei luate de preşedintele CJ Vaslui Dumitru Buzatu – un expert, acuzat şi el de luare de mită, dar şi de trafic de influenţă

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul teritorial Iaşi au mai dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi reţinerea pentru 24 de ore, începând cu data de 23 septembrie 2023, a unui inculpat, expert, pentru comiterea infracţiunilor de uare de mită şi  trafic de influenţă.

Conform procurorilor, în anul 2019, în contextul derulării unui proiect finanţat din fonduri europene, între Consiliul judeţean Vaslui şi o societate comercială a fost încheiat un contract de achiziţie publică ce avea ca obiect reabilitarea şi modernizarea unor drumuri din judeţul Vaslui.
În cursul anului 2021, în condiţiile în care lucrările erau finalizate în proporţie de 80%, între reprezentantul societăţii comerciale respective, martor în cauză,  şi inculpatul Buzatu Dumitru, preşedintele Consiliul judeţean Vaslui, ar fi apărut neînţelegeri referitoare la plata facturilor de aproximativ 3.000.000 euro şi implicit la cuantumul mitei care trebuia remisă acestuia din urmă.
”În acest context, Consiliul judeţean Vaslui a încheiat un contract cu o societate comercială  – al cărei obiect de activitate este realizarea de activităţi de inginerie şi consultanţă tehnică – administrată de inculpat pentru a efectua o expertiză tehnică a lucrărilor executate. După întocmirea raportului de expertiză, în care erau trecute date care nu corespundeau realităţii din teren), în data de 22.06.2022 respectiv în perioada 07-15.02.2023, expertul ar fi pretins de la omul de afaceri suma de 714.000 mii de lei în scopul formulării unor concluzii contrare propriei expertizei efectuate în baza contractului încheiat cu Consiliul judeţean Vaslui şi implicit de „a favoriza” societatea martorului (în sensul de a i se achita în totalitate facturile în valoare de cca. 3.000.000 euro, care i se cuveneau ca urmare a executării întocmai a lucrărilor conform caietului de sarcini)”, precizează DNA.
De asemenea, pentru suma de bani pretinsă, expertul i-ar mai fi promis omului de afaceri că va interveni pe lângă factorii decidenţi din cadrul Consiliului judeţean Vaslui şi că-i va determina pe aceştia să achite facturile emise de societatea omului de afaceri pentru lucrările executate.
Expertul a primit în datele de 02.03.2023 şi 27.04.2023 suma totală de 714.000 de lei.
După remiterea sumei, inculpatul ar fi înaintat Consiliului judeţean Vaslui documentaţia tehnică privind adaptarea concluziilor expertizei tehnice pentru lucrările efectuate de către societatea martorului care a fost primită şi acceptată de către factorii decidenţi din cadrul instituţiei publice, printre care şi inculpatul Buzatu Dumitru.
Inculpatului i s-au adus la cunoştinţă calitatea procesuală şi acuzaţiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală.
Duminică, inculpatul urmează să fie prezentat Tribunalului Vaslui cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.
 

Citeste si...  O aeronavă Ryanair care trebuia să aterizeze la Otopeni a aterizat la Băneasa, dar compania a luat decizia de a nu debarca pasagerii / Pista de la Otopeni era curăţată / Avionul a ajuns la Otopeni cu două ore şi jumătate întârziere

Cautimasina.ro

Cele mai citite articole

spot_img