Una dintre cele mai mari companii din lume închide fabrica din Bulgaria și se mută în România. Toți folosesc produsele sale

Gigantul anglo-olandez Unilever, una dintre cele mai mari companii din lume în domeniul bunurilor de larg consum, a anunțat închiderea fabricii sale de înghețată Denny din Veliko Târnovo, Bulgaria.

La doar 7 ani de la achiziționarea acesteia, Unilever va muta producția în România, consolidându-și astfel prezența pe piața locală, unde deține deja o fabrică de înghețată la Suceava.

Decizia de relocare a fost confirmată și de premierul Marcel Ciolacu, care a subliniat importanța acestei investiții pentru economia românească: „Mă bucur că ieri, un concern străin a anunțat relocarea fabricii din Bulgaria în România. Fiecare investitor câștigat este esențial pentru economie”, a declarat acesta în cadrul ședinței de guvern din 31 ianuarie, potrivit ProTV.

Motivele din spatele relocării

Deși Unilever nu a oferit motive oficiale pentru această decizie, surse neoficiale indică dificultăți în recrutarea de lucrători calificați în Bulgaria. Fabrica din Veliko Târnovo va închide operațiunile pe 30 aprilie 2025, iar depozitele vor rămâne funcționale până în august 2025.

Producția va fi transferată către alte unități ale grupului, cea mai apropiată fiind cea din Ploiești. Totuși, singura fabrică de înghețată a Unilever din România este cea din Suceava, achiziționată în 2018 prin preluarea afacerii Betty Ice de la antreprenorul Vasile Armenean, într-o tranzacție estimată la 100 de milioane de euro.

Unilever în România: O prezență puternică și diversificată

Unilever este activ pe piața românească din 1995, având activități de import, distribuție și producție. Compania deține fabrici la Suceava (pentru înghețată), Ploiești (pentru detergenți și alimente) și București (pentru alimente).

Unilever a continuat să se dezvolte în România, preluând participația majoritară la FruFru, de care s-a desprins recent. De asemenea, în 2023, compania a extins unitatea de producție și depozitare alimente din Ploiești cu 23.600 metri pătrați, un proiect desfășurat pe parcursul a doi ani.

Citeste si...  Noi trimiteri în judecată, într-un dosar conex cazului Caracal: poliţiştii care nu au luat în seamă dispariţiei Alexandrei Măceşanu

Produse folosite de miliarde de oameni

Unilever este unul dintre principalii furnizori mondiali de produse de îngrijire personală, îngrijire a casei, nutriție și înghețată, cu vânzări în peste 190 de țări. Produsele sale sunt utilizate zilnic de 3,4 miliarde de oameni. Printre brandurile cunoscute ale companiei se numără Becel, Rama, Delma și Flora (comercializată în România sub brandul Becel).

Fondată în 1930, în urma fuziunii dintre un producător olandez de margarină și un fabricant britanic de săpunuri, Unilever este astăzi al doilea cel mai mare producător mondial de bunuri de larg consum, după Nestle. Compania continuă să investească și să se extindă în România, consolidându-și astfel poziția în regiune.