Un tânăr în vârstă de 22 de ani a murit într-un GRAV accident rutier, pe un drum din Olt (FOTO&VIDEO)

Un tânăr în vârstă de 22 de ani, din Balş, a încetat din viaţă, luni, în urma unui accident rutier petrecut pe drumul naţional DN 65, la ieşirea din Balş spre judeţul Dolj.

Potrivit poliţiştilor,  în evenimentul rutier au fost implicate două autoturisme, respectiv un autoturism condus de un bărbat, în vârstă de 74 de ani, din municipiul Bacău, județul Bacău și un autoturism condus de către un tânăr, în vârstă de 22 de ani, din orașul Balș, județul Olt.

În urma evenimentului rutier, tânărul a decedat, iar trupul acestuia a fost transportat la Spitalul Județean de Urgență Slatina, în vederea efectuării necropsiei.

La faţa locului a fost solicitat şi elicopterul SMURD, însă nu a mai intervenit.

Bărbatul de 74 de ani a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

„Polițiștii efectuează cercetări pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul, fiind întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă”, transmite IPJ Olt.

Citeste si...  Rezultate din Liga II: CSM Slatina – Progresul Spartac 1-0

Cautimasina.ro

Ionut Jifcu
Ionut Jifcu
Are aproape 15 ani de experienţă în presă, perioadă în care a acoperit cele mai diverse domenii, de la eveniment la politică, şi în care a văzut tot ce se putea vedea. A bifat colaborări cu Mediafax sau Realitatea PLUS, iar de curând experimentează ce înseamnă realizarea de emisiuni TV. Ne promite, însă, că prima sa dragoste - presa scrisă - n-o va lăsa niciodată

Cele mai citite articole

spot_img