Un oncolog celebru din București, despre reforma în sănătate: „Problema este de unde să începem”

Medicul Mircea Savu de la Institutul Oncologic Bucureşti susţine că este nevoie de o reformă în sistemul de sănătate în ceea ce priveşte pacienţii oncologici, el arătând există cazuri în care spitalele publice trebuie să asigure tratamente costisitoare unor pacienţi care reprezintă ”eşecuri medicale” şi care s-au tratat fie în străinătate, fie în spitale private.

Pe de altă parte, medicul atrage atenţia şi asupra faptului că spitale din Capitală sunt nevoite să asigure tratamente în condiţii de spitalizare continuă, pentru că sunt alte unităţi medicale în provincie care nu au aparate de radioterapie.

Medicul oncolog Mircea Savu a afirmat, marţi, la Medika Tv, că ”sistemul de sănătate, în integralitatea lui, suferă foarte tare” şi este de părere că ”trebuie să regândim modul în care sunt rambursate de către Casă (Casa Naţională de Asigurări de Sănătate  – n.r.) serviciile medicale”. 

El a atras atenţia asupra faptului că sunt spitale de oncologie care sunt nevoite să asigure internare continuă unor pacienţi pentru asigurarea de servicii de radioterapie, pentru că sunt zone din provincie în care, în municipiile reşedinţă de judeţ, nu există centre de radioterapie, el subliniind, în acest context, că spitalizarea continuă încarcă nota de plată a spitalelor. 

”Poate că nu ar fi rău să încercăm din nou să reglementăm paşii pe care trebuie să îi facă un pacient până când ajunge la asistenţa medicală supraspecializată, cea din spital”, a declarat Mircea Savu.

Medicul a dat ca exemplu spitale din Israel sau Elveţia, unde pacienţii care nu se prezintă la medicul de familie sau la centrele ambulatorii şi vin direct la spital sunt nevoiţi să achite co-plata.

Citeste si...  Regula celor 10 secunde îți arată cât vei trăi

Pe de altă parte, medicul a explicat că sunt pacienţi care ”reprezintă o povară deosebită” din punct de vedere financiar pentru centrele oncologice, pentru că ajung la spital foarte târziu, când nu li se mai pot acorda decât îngrijiri paliative. Medicul a arătat că sunt cazuri de pacienţi care au fost trataţi în străinătate sau în centre private, pacienţi care sunt ”eşecuri medicale” şi care de asemenea reprezintă o povară din punct de vedere financiar pentru Institutul Oncologic. 

”Eu cred că ar trebui începute lucrurile în două feluri. Unu: ar trebui o campanie de educaţie pentru sănătate. Dar pe de altă parte, ar trebui şi nişte măsuri restrictive, punitive. Reiau exemplul Israelului: acolo, frecvenţa cancerului de colon e foarte mare. Prin contractul de servicii de sănătate, eşti obligat ca după 50 de ani să faci anual o colonoscopie. Nu o faci, plăteşti tratament. În Belgia, ai cancer pulmonar, nu renunţi la fumat, plăteşti tratament”, a mai afirmat medicul Mircea Savu. 

Întrebat cât costă tratamentul, spre exemplu, al unui pacient cu neoplasm pulmonar, medicul a răspuns că acesta se poate ridica, lunar, la mii de euro. 

”Prin definiţie activitatea oncologică din România înseamnă cam 40% paliaţie. Dacă ne referim la o reformă a sistemului, problema este de unde să începem”, a mai afirmat Savu.

viewscnt

Cautimasina.ro

Cele mai citite articole

spot_img