Un noi scandal în hocheiul românesc! ”Bolnavi la jocurile din campionatul României, dar apţi să participe în cel din Ungaria”

Federaţia Română de Hochei pe Gheaţă se declară consternată de atitudinea lipsită de fair play, respect şi consideraţie a Sport Club Miercurea Ciuc după ce a refuzat să joce în campionatul României dar a făcut-o fără nicio prpblemă în Erste Liga.

Deşi clubul avea programat un meci oficial în Campionatul Naţional de Seniori, Sport Club Miercurea Ciuc a anunţat în preziua evenimentului că nu poate juca din motive de ‘accidentări şi viroze’. Două zile mai târziu, SC Miercurea Ciuc a jucat însă în formaţie completă în Erste Liga, competiţie în care concurează echipe de club din Ungaria şi din România

Gestul clubului a atras după sine pierderea jocului/forfait cu un scor de 5-0, conform regulamentului, conform federației.

Reprezentanții instituției susțin că Sport Club Miercurea Ciuc evită meciurile din campionatul intern (deşi este finanţată din fonduri publice prin Ministerul Sportului), alegând în schimb să participe în Erste Liga – competiţie de hochei pe gheaţă în care concurează, alături de 7 echipe de club din Ungaria şi 3 formaţiuni sportive din România.

Astfel, în actualul sezon al Campionatului Naţional al României de seniori, pe data de 28 ianuarie 2023 era planificată disputarea unui meci între CSM Corona Braşov şi SC Miercurea Ciuc. Cu o zi înaintea disputării partidei, SC Miercurea Ciuc a anunţat însă că nu se va mai prezenta la meciul de sâmbătă din cauza accidentărilor şi a îmbolnăvirii unui număr de jucători. însă duminică, 29 ianuarie, la 48 de ore de la anunţ, SC Miercurea Ciuc a jucat, în formaţie completă, în Erste Liga, împotriva echipei FEHA19.

Conform regulamentului Campionatului Naţional de Seniori referitor la condiţiile de reprogramare a unei partide oficiale, schimbarea datei, a orei şi/sau a locului de desfăşurare a acesteia poate fi realizată cu acordul Federaţiei, în baza unei cereri bine motivate şi însoţite de asemenea de acordul echipei partenere de joc, adresate Comisiei Centrale de Competiţii cu cel puţin trei zile înainte de programarea iniţială. Nerespectarea acestor prevederi atrage după sine pierderea jocului/forfait cu un scor de 5-0.

Citeste si...  Curajoși! Peste 100 de înotători traversează Lacul Tarnița – cel mai tânăr are 13 ani

Federaţia Română de Hochei pe Gheaţă a primit extrem de târziu, cu doar 24 de ore înaintea meciului programat la Braşov, solicitarea SC Miercurea Ciuc care invoca imposibilitatea participării din cauza unor ‘accidentări şi viroze’.

Ceea ce a mirat însă a fost participarea miraculoasă a aceleiaşi echipe în Erste Liga la mai puţin de 24 de ore distanţă de meciul din România la care nu s-a putut prezenta din motive medicale.

‘Considerăm atitudinea clubului SC Miercurea Ciuc cu privire la campionatul naţional şi faţă de adversarii săi ca lipsită de orice urmă de respect şi fair play. Este şi mai gravă atitudinea dispreţuitoare care se întrezăreşte din felul în care îi tratează pe cei care au ghinionul de a-i avea drept adversari, aceştia ajungând să îşi irosească resursele în timp ce reprezentanţii Sport Club Miercurea Ciuc aleg ceea ce consideră că e mai important pentru ei, respectiv participarea în Erste Liga. în primul rând, suntem în România, nu în Ungaria, iar cei de la Miercurea Ciuc s-au înscris nesiliţi de nimeni în campionatul naţional. Măcar din acest considerent, ar fi normal ca orice competiţie desfăşurată aici să fie tratată cel puţin cu aceeaşi importanţă ca şi acelea din ţările vecine’, a declarat Alexandru Smeu, preşedintele Comisiei de Competiţii.

Și CSM Corona Braşov este înscrisă în Liga Erste şi, deşi pe 27 ianuarie a disputat un meci în această ligă împotriva FEHA19, pe 28 ianuarie s-au prezentat la meciul programat în cadrul Campionatului Naţional al României.

‘Am constatat cu mâhnire că există cluburi care activează şi sunt înregistrate juridic pe teritoriul României, dar care tratează cu indiferenţă, dacă nu chiar cu dispreţ, competiţii în care au ales de bunăvoie să se înscrie. Toate acestea, în timp ce abordează ca prioritare confruntările de peste hotare, din Ungaria’, adaugă Smeu.

Citeste si...  Ministrul Economiei promite curățenie în sistemul bugetar: Sfârșitul de an vine cu surprize

De asemenea, având în vedere efortul organizatoric impus de planificarea unei partide oficiale, pe care anunţul Sport Club Miercurea Ciuc l-a ignorat cu desăvârşire, au fost irosite fonduri ale echipei organizatoare, întrucât fuseseră deja întreprinse toate activităţile precursoare evenimentului. Federaţia Română de Hochei pe Gheaţă se declară dezamăgită şi consternată de conduita afişată de Sport Club Miercurea Ciuc, sperând că această atitudine este doar o alegere nefericită de moment şi nu regula după care îşi prioritizează propria activitate şi propriile obiective.

Hocheiul românesc se confruntă adesea cu scandaluri care în special datorită unei atitudini pe care unii nu o acceptă. La meciurile echipei naționale, de exemplu, fie că unii dintre sportivii care provin din Harghita și Covasna nu cântă imnul României, dar participă la alături de suporteri la cântarea imnului Ținutului Secuiesc.

Cautimasina.ro