Un mare combinat își trimite angajații în șomaj tehnic. Problemele fostei „cetăți a oțelului”

Combinatul siderurgic ArcelorMittal din Hunedoara își suspendă din nou activitatea. Aproximativ 500 de salariați vor fi trimiși în șomaj tehnic pe parcursul lunii septembrie, după ce conducerea companiei a invocat lipsa comenzilor și creșterea uriașă a prețurilor la energie.

„Am fost înștiințați de conducere despre trimiterea în șomaj tehnic a angajaților, începând din 5 septembrie până la finalul lunii. Lipsa comenzilor, dar și prețurile ridicate la energie sunt cauzele acestei măsuri. Angajații vor primi 75 la sută din salariul de încadrare”, a declarat Mircea Bordean, președintele Sindicatului Siderurgistul Hunedoara, potrivit Adevarul.

Este a doua oară în 2025 când ArcelorMittal Hunedoara își oprește producția. La începutul anului, între 14 februarie și 31 martie, salariații au trecut printr-o perioadă similară de șomaj tehnic, pe fondul acelorași dificultăți economice. Atunci, Consiliul de Administrație al companiei explica măsura prin „prețurile foarte mari la energie electrică” și prin necesitatea reducerii costurilor.

Situația este cu atât mai complicată cu cât, potrivit liderilor sindicali, peste jumătate dintre angajații combinatului sunt trecuți de vârsta pensionării, dar au rămas să muncească pentru a-și completa veniturile. Mulți dintre ei au relatat că pensia nu le este suficientă, iar salariile actuale din combinat sunt prea mici pentru a le asigura traiul de zi cu zi.

De la „cetatea oțelului” la restrângere după restrângere

Combinatul siderurgic din Hunedoara are o istorie de peste 140 de ani. Primul furnal a fost inaugurat în 1884, iar de-a lungul secolului trecut unitatea a devenit unul dintre pilonii industriei românești.

Apogeul a fost atins în anii ’60–’70, când „cetatea oțelului” producea peste trei milioane de tone de oțel pe an, adică aproape jumătate din producția națională. Hunedoara trăia atunci prin și pentru combinat: peste 20.000 de oameni lucrau în uzină, iar un sfert din populația orașului depindea direct de colosul siderurgic.

Citeste si...  Un șofer și-a făcut praf BMW-ul de peste 100.000 de euro la câteva minute după ce l-a cumpărat: s-a răsturnat între Galați și Brăila

După 1990, însă, declinul a fost rapid. Numeroase capacități de producție – inclusiv celebrele oțelării Siemens-Martin, cocseria și furnalele – au fost închise și demolate. Privatizat în 2003 și preluat de grupul ArcelorMittal, combinatul a continuat să piardă din forța de muncă, ajungând de la zeci de mii de angajați la doar câteva sute astăzi.