Un bărbat din Dolj, reţinut de poliţişti după ce şi-a lovit fiul cu o furcă

Un bărbat în vârstă de 62 de ani, din comuna doljeană Botoșești-Paia, a fost reţinut de poliţişti după ce l-a lovit cu o furcă pe fiul său în vârstă de 38 de ani.

Potrivit poliţiştilor, incidentul s-a produs în cursul zilei de miercuri. Agresorul a fost reţinut.

„La faţa locului s-au deplasat poliţiştii care au stabilit că, în timp ce se aflau la domiciliul comun, din comuna Botoșești-Paia și pe fondul unui conflict spontan, bărbatul de 62 de ani l-ar fi lovit pe fiul său, de 38 de ani cu un obiect ascuțit-înțepător, provocându-i acestuia leziuni la nivelul pieptului, în urma cărora a necesitat îngrijiri medicale.

În urma probatoriului administrat, bărbatul a fost reţinut pentru 24 de ore, fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dolj”, transmite IPJ Dolj.

În cursul acestei zile, persoana reținută va fi prezentată Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova în vederea dispunerii unei măsuri preventive.

Citeste si...  A murit bărbatul de 74 de ani, rănit în accidentul de la Podul Olt. Şoferul vinovat, în arest preventiv
Ionut Jifcu
Ionut Jifcu
Are aproape 15 ani de experienţă în presă, perioadă în care a acoperit cele mai diverse domenii, de la eveniment la politică, şi în care a văzut tot ce se putea vedea. A bifat colaborări cu Mediafax sau Realitatea PLUS, iar de curând experimentează ce înseamnă realizarea de emisiuni TV. Ne promite, însă, că prima sa dragoste - presa scrisă - n-o va lăsa niciodată