Un adolescent din Argeş, reţinut după ce a lovit un jandarm, în sediul unei judecătorii

Un adolescent în vârstă de 16 ani, din Lunca Corbului, judeţul Argeş, a fost reţinut şi ulterior arestat preventiv după ce a lovit un jandarm, în sediul unei judecătorii.

Potrivit poliţiştilor, incidentul s-a petrecut pe 19 octombrie. Minorul în vârstă de 16 ani, care se afla la sediul unei instanțe de judecată, unde era însoțit de mama acestuia, fiind evacuat în afara sediului de către personalul cu atribuții în acest sens din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Argeș, ar fi lovit pe unul dintre jandarmi.

„Ca urmare a acestui eveniment, în cauză a fost informat Parchetul de pe lângă Judecătoria Pitești, sub spectul săvârșirii infracțiunii de ultraj.

Procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, împreună cu polițiștii delegați din cadrul Biroului de Investigații Criminale Pitești, au continuat cercetările, în cauză fiind întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ultraj și tulburarea ordinii și liniștii publice.

După administrarea probatoriului, în cursul zilei de 20 octombrie, procurorul de caz a dispus reținerea pentru 24 de ore a minorului de 16 ani, în sarcina acestuia fiind reținute săvârșirea a două acte materiale ale infracțiunii de ultraj, precum și a infracțiunii de tulburarea ordinii și liniștii publice.

În cursul zilei de 21 octombrie, minorul în cauză a fost prezentat de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Pitești în fața instanței competente, iar Judecătoria Pitești a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile”, transmite IPJ Argeş.

De asemenea, în cauză se desfășoară cercetări și față de mama minorului, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tulburarea ordinii și liniștii publice, femeia în cauză, de 47 de ani, fiind cercetată în stare de libertate.

Citeste si...  Accident la Jitaru, în judeţul Olt. Traficul rutier este blocat

Cautimasina.ro

Ionut Jifcu
Ionut Jifcu
Are aproape 15 ani de experienţă în presă, perioadă în care a acoperit cele mai diverse domenii, de la eveniment la politică, şi în care a văzut tot ce se putea vedea. A bifat colaborări cu Mediafax sau Realitatea PLUS, iar de curând experimentează ce înseamnă realizarea de emisiuni TV. Ne promite, însă, că prima sa dragoste - presa scrisă - n-o va lăsa niciodată

Cele mai citite articole

spot_img