Turkish Airlines şi-ar putea extinde activitatea în România

Turkish Airlines, singura companie care operează nave wide-body pe aeroporturile autohtone, ar putea anunţa noi destinaţii pe lângă cele din Bucureşti, Cluj şi Constanţa pe care le deserveşte în prezent, România fiind o parte importantă a business-ului companiei turce, transmite News.ro.
Conform estimărilor companiei, la nivel global, traficul aerian se va dubla până în 2042, urmând a creşte de 1,5 ori până în 2033.
“Ne uităm şi la alte aeroporturi din România, aşa că este posibil să anunţăm noi destinaţii“, a declarat Sedat Orman, vicepreşedintele responsabil cu vânzările în Europa de Est al Turkish Airlines.
În prezent, compania operează 3 zboruri pe zi pe aeroportul Otopeni, din care 2 cu aeronave wide-body, 4 zboruri pe săptămână la Cluj-Napoca şi 7 zboruri pe săptămână la Constanţa, aeroporturi de pe care au decolat sau aterizat peste 300 de mii de pasageri care au optat pentru serviciile Turkish Airlines în acest an.
În total, în 2023, compania se aşteaptă la un număr de 85 milioane de pasageri, care să confirme rata de creştere a companiei de 2,3 ori mai ridicată decât cea medie a concurenţilor din industria aviatică.
Rata de ocupare a aeronavelor operate de compania turcă în România este de peste 80%..
Principalele destinaţii ale pasagerilor care se îmbarcă în aeronavele Turkish Airlines în Bucureşti sunt cele exotice, precum Dubai sau Maldive, dar şi Statele Unite ale Americii.
Compania turcă ocupă locul al doilea în funcţie de numărul de destinaţii deservite, zburând în 129 de ţări către 340 de oraşe şi 345 de destinaţii (în câteva oraşe oraşe având zboruri pe mai multe aeroporturi, precum e cazul Londrei).
Turkish Airlines are cea de-a 9-a flotă de aeronave din lume, până în 2032 intenţionând să crească numărul avioanelor pe care le operează cu 87%.
Turkish Airlines este activă în România din 1993, unde deţine propriii angajaţi, ca de altfel în toate cele 129 de state în care operează, chiar şi în Nepal.
“Avantajul faptului că avem propriii angajaţi şi că nu operăm prin companii terţe este reprezentat pe de o parte de contactul direct cu autorităţile, dar şi cunoaşterea în detaliu a nevoilor şi preferinţelor clienţilor”, susţine Sedat Orman.
Numai Turkish Airlines are peste 32 de mii angajaţi, numărul total de angajaţi ai grupului turc, din care mai fac parte companii precum AJet (Anadolu Jet – varianta budget traveller), fiind de 83 de mii.
AJet operează atât în Turcia, cât şi în destinaţii din Europa, Orientul Mijlociu sau Asia Centrală, însă nu şi în România.
Directorul Turkish Airlines nu a exclus ca în viitor AJetr să devină activă şi pe piaţa din România.
Toate zborurile internaţionale ale Turkish Airlines au ca destinaţie sau punct de pornire Turcia, compania beneficiind şi de facilităţile noului aeroport construit la Istanbul.
Astfel, pentru clienţii business care aleg zboruri mai lungi cu escală mai mare la Istanbul, Turkish Airlines le poate asigura acestora cazare gratis în interiorul aeroportului. În plus, clienţii companiei care fac escală la Istanbul pot beneficia şi de un tur al oraşului, cu o masă la unul dintre restaurantele din vechia capitală imperială.
Piloţii Turkish Airlines, dar şi cei ai altor companii, sunt instruiţi la centrul de training al companiei din Istanbul, care deţine peste 20 de simulatoare de zbor.

Citeste si...  Apple pregătește lansarea iPhone 15 pentru septembrie

Cautimasina.ro