Tribunalul Prahova a decis pentru a doua oară restituirea rechizitoriului la DNA în cazul unui dosar în care fugarul Sebastian Ghiță este acuzat de trafic de influență, alături de doi dintre apropiații săi, Cristian Anastasescu și Bogdan Badiu.
Tribunalul Prahova a anulat mai multe probe strânse de procurorii DNA în ultimul dosar în care fostul deputat Sebastian Ghiţă, fugit în Serbia, a fost trimis în judecată pentru trafic de influenţă şi instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată, în legătură cu mai multe contracte din domeniul IT primite de două dintre firmele sale de la diverse autorităţi publice.
”- dispune restituirea cauzei nr. 245/P/2018 la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția Națională Anticorupție-Secţia de Combatere a Corupţiei, constatând că rechizitoriul este neregulamentar întocmit, iar neregularitatea nu a fost remediată în totalitate de procuror în termenul prevăzut
– S-a constatat neregularitatea rechizitoriului …în ceea ce priveşte:
insuficienta descriere a elementelor materiale care s-ar circumscrie condițiilor de tipicitate ale infracțiunilor pentru care inculpații Ghiță Sebastian Aurelian și Padiu Bogdan au fost trimiși în judecată, inclusiv în ceea ce privește numărul actelor materiale, datele și locul comiterii presupuselor fapte;
insuficienta descriere a acțiunii de determinare circumscrisă infracțiunii de instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată
insuficienta descriere a elementelor materiale circumscrise presupuselor complicități la infracțiunile de trafic de influenţă în formă continuată imputate inculpatului Padiu Bogdan.
s-a dispus excluderea din materialul probator a înscrisurilor și informațiilor în format electronic, furnizate în baza ordonanței de către unitățile bancare, care conțin tranzacții financiare, rulajele conturilor identificate și extrasele de cont.
s-a dispus excluderea din materialul probator a raportului de constatare din domeniul financiar-fiscal întocmit la data de 17.05.2019.
– s-a dispus excluderea din materialul probator a declarațiilor formulate de martora Socol Irina cu identitatea protejată Nanău Lucică la datele de 12.04.2016, 18.04.2016, 21.04.2016, 06.10.2016, 25.10.2016, 23.02.2017 și 09.05.2019,
s-a dispus îndepărtarea de la dosarul cauzei a mijloacelor de probă precizate anterior precum și eliminarea referirilor la aceste mijloace de probă și eliminarea redării conținutului acestor mijloace de probă din rechizitoriul
se restituie Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția Națională Anticorupție-Secţia de Combatere a Corupţiei după rămânerea definitivă a prezentei încheieri.
Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicarea încheierii”, potrivit portalului instanțelor de judecată.
Decizia a fost luată de Tribunalul Prahova (pentru a doua oară) în dosarul în care Sebastian Ghiţă a fost trimis în judecată în octombrie 2022, alături de Bogdan Padiu (director general al SC Teamnet International) – pentru complicitate la trafic de influenţă şi Cristian Anastasescu (administrator al SC Asesoft International) – pentru complicitate la trafic de influenţă şi fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată. Ambele firme sunt controlate de Sebastian Ghiţă.