Trei persoane, printre care un copil în vârstă de șapte ani, au murit intoxicate cu gaz, în localitatea Vaideeni din Vâlcea.
Polițiștii din Vâlcea au deschis un dosar penal în urma evenimentului.
„La fața locului s-au deplasat polițiștii care au identificat trei persoane decedate, stabilind că este vorba de un bărbat de 32 de ani, o femeie de 26 de ani și un minor de 7 ani, toți din localitatea Vaideeni, posibil intoxicate cu gaz.
La fața locului s-a deplasat şi un echipaj medical din cadrul S.A.J. Vâlcea, care din păcate, a constatat decesul celor 3 persoane.
Trupurile neînsuflețite au fost transportate la Serviciul de Medicină Legală Vâlcea, în vederea efectuării necropsiei.
În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, iar cercetările sunt continuate, urmând ca la finalizare să fie propusă soluție prin unitatea de parchet competentă”, transmite IPJ Vâlcea.