Summitul G20, la final. Rusia vorbeşte despre un succes: Am dejucat tentativele Occidentului

Summitul G20 din India, la final! În special Rusia şi Brazilia vorbesc despre un adevărat succes. Ce conţine declaraţia comună de la finalul acestei reuniuni, dar şi care sunt problemele rămase nerezolvate?

S-a încheiat Summitul G20! Premierul indian Narendra Modi a încheiat duminică, 10 septembrie, reuniunea ce a avut loc la New Delhi.

Summitul care a fost calificat drept un succes, în special de Rusia şi de Brazilia. Brazilia va găzdui următoarea ediţie la Rio de Janeiro, notează jurnaliştii agenţiei AFP.

Declaraţia G20 denunţă recurgerea la forţă în scop de cucerire teritorială, dar nu acuză Rusia
India, ţara gazdă în 2023, a reuşit să facă să fie adoptată o declaraţie comună. Aceasta denunţă recurgerea la forţă în scop de cucerire teritorială. Totuşi, invazia Rusia în Ucraina nu a fost criticată în mod direct în această declaraţie.

Din acest motiv, un purtător de cuvânt al Ministerului de Externe de la Kiev declarase deja sâmbătă că „G20 nu are de ce să fie mândru”. De cealaltă parte a baricadei, Serghei Lavrov vorbeşte despre un succes. Ministrul rus de Externe a declarat duminică faptul că „summitul este fără nicio îndoială un succes”.

„Am fost capabili să dejucăm tentativele Occidentului de a «ucrainiza» ordinea de zi a summitului.

Textul nu menţionează Rusia deloc”, a declarat Lavrov.

Şeful diplomaţiei de la Moscova care a condus delegaţia rusă în absenţa lui Vladimir Putin.

„Preşedinţia indiană a reuşit cu adevărat să unească participanţii la G20 care reprezintă Sudul global”, a adăugat Lavrov.

Ministrul rus de Externe a sugerat că Brazilia, Africa de Sud, India şi China au reuşit să îşi facă auzite vocile.

Citeste si...  Avioane F-35 ale NATO în Europa au obținut undă verde pentru misiuni de atac nuclear

Oficialul indian Amitabh Kant, unul dintre principalii organizatori ai summitului, a dezvăluit că textul de compromis privind Ucraina din declaraţia finală a necesitat „peste 200 de ore de negocieri neîntrerupte, 300 de întâlniri bilaterale (şi) 15 versiuni” ale textului.

Vladimir Putin nu va fi arestat în 2024, la Summitul G20 organizat de Brazilia
Kant a subliniat rolul jucat de Brazilia, între alţii, în elaborarea acestui compromis.

„Nu putem permite ca problemele geopolitice să blocheze agenda discuţiilor G20.

Nu ne interesează un G20 divizat. Avem nevoie de pace şi cooperare în loc de conflicte”, a subliniat preşedintele brazilian Luiz Inacio Lula da Silva.

Şi el a calificat acest summit drept „un succes”.

Duminică, premierul indian Modi i-a înmânat în mod simbolic lui Lula ciocanul preşedinţiei rotative a G20. Modi l-a asigurat pe preşedintele Braziliei de „sprijinul” său, exprimându-şi încrederea că va şti să facă să „progreseze obiectivele noastre comune”.

Următorul summit urmează să aibă loc în noiembrie 2024 la Rio de Janeiro.

Preşedintele brazilian a dat asigurări că Vladimir Putin va primi o invitaţie şi că nu va fi arestat, în pofida unui mandat în acest sens emis în martie de Curtea Penală Internaţională (CPI).

Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a cerut ca Rusia să nu fie „marginalizată” în discuţiile pentru relansarea acordului privind exportul de cereale ucrainene prin Marea Neagră.

De asemenea, el a avut duminică o întâlnire bilaterală cu omologul său egiptean Abdel Fattah al-Sissi, marcând sfârşitul unei disensiuni de un deceniu între cele două ţări.

Ţările G20 nu se înţeleg pe tema petrolului

O problemă pe care ţările G20 nu au căzut de acord este viitorul petrolului.

Citeste si...  Ce a făcut Prințul Louis în timpul ceremoniei de încoronare a Regelui Charles. Toată lumea vorbește despre gestul său

În condiţiile în care 2023 este pe cale să devină cel mai călduros an cunoscut vreodată de omenire, declaraţia finală a eşuat să cheme la o renunţare la combustibilii fosili. Totuşi, documentul a susţinut pentru prima dată obiectivul de triplare a energiilor regenerabile până în 2030.

„Este insuficient”, a recunoscut preşedintele francez Emmanuel Macron. El a „alertat întreaga lume” asupra necesităţii de a stabili obiective mai ambiţioase, în special privind renunţarea la petrol.

Cautimasina.ro