SUA | Șeful Statului Major, Gen. Mark Miley, spune că războiul din Ucraina se va termina la masa de negocieri

Șeful Statului Major al Armatei SUA, Generalul Mark Milley, a declarat vineri în cadrul unei conferințe de presă organizată la baza americană Ramstein din Germania, că va fi extrem de dificil ca armata rusă să fie forțată să se retragă din toate teritoriile ocupate în Ucraina, până la sfâșitul acestui an, relatează AFP.

„Din punct de vedere militar, îmi mențin ideea că va fi foarte dificil ca forţele ruse să fie expulzate din toate zonele ocupate ale Ucrainei. Asta nu înseamnă că nu se poate întâmpla. Dar va fi foarte, foarte dificil.

Este de asemenea foarte posibil pentru ucraineni să desfășoare o ofensivă semnificativă cu scopul de a elibera cât mai mult posibil din teritoriile ocupate. Însă totul depinde de livrările de echipamente şi de antrenamente“, a declarat generalul Mark Milley.

Înveți și ajuți! Cumpără-i copilului tău manualul  „Geografie elementară” de Charlotte Mason și vei contribui la susținerea libertății ideilor și implicit, a siteului R3media

El a adăugat că totuși, războiul se va încheia, probabil, la masa negocierilor, atunci când liderii vor dori.

„Dar cred că până la urmă, acest război, ca și multe altele din trecut, se va termina cu negocieri, într-un fel sau altul și asta va fi determinat de momentul ales de liderii celor două țări, Rusia și Ucraina”, a adăugat el, conform siteului oficial al Ministerului Apărării de la Washington.

În opinia lui Milley, președintele Putin „ar putea încheia acest război azi. El l-a început. E un război pe care l-a ales și l-ar putea termina pentru că s-a transformat într-o catastrofă pentru Rusia: numărul de victime, multe alte pagube armatei ruse, etc. Așa că el ar putea și ar trebui să încheie acest război chiar acum, chiar azi”.

Citeste si...  FMI vrea să ajute Ucraina. Cu ce sumă

Între timp, Secretarul Apărării Lloyd Austin a promis susținere Ucrainei „pentru cât e nevoie”. SUA au trimis echipament militar în valoare de 27,5 miliarde de dolari începând cu ianuarie 2021 și mai mult de 100 de miliarde în total.

În noiembrie trecut, New York Times a relatat că generalul Milley a argumentat că ucrainenii au reușit maximul posibil pe câmpul de luptă până-n iarnă și ar trebui să-și întărească aceste poziții la negocieri, dar administrația Biden nu a fost de acord, relevă Breitbart.

Ulterior, Milley și-a clarificat poziția, afirmând că SUA „va susține Ucraina oricât e nevoie pentru a fi liberi”.

Vineri, generalul a admis că Ucraina ar putea o lansa o ofensivă contra rușilor, pentru „a elibera cât mai mult teritoriu” dar că există „o fereastră mică de timp” pentru a antrena și echipa forțele Kievului.

Cautimasina.ro

Cele mai citite articole

spot_img