Strategia de implementare a Programului Regional Sud-Vest Oltenia 2021-2027, stabilită la Slatina

Comitetul de Monitorizare (CM) pentru Programul Regional (PR) Sud Vest Oltenia 2021-2027, structură cu rol decizional strategic în procesul de implementare a Programului, s-a reunit, marţi, în Sala „Europa” a Consiliului Județean Olt.

A fost o întâlnire de lucru în care s-au aprobat criteriile de selecție a proiectelor pentru cinci ghiduri: Îmbunătățirea competitivității și a inovării în IMM-uri, Îmbunătățirea competitivității și a inovării în micro-întreprinderi, Sprijin pentru transport urban sustenabil și durabil, apel de proiecte dedicat municipiilor reședința de județ, municipiilor și orașelor.

În plus s-a discutat despre apelurile lansate, proiectele depuse şi calendarul implementării acestora.

La eveniment au fost prezentă conducerea Agenției pentru Dezvoltare Regională (ADR) Sud-Vest Oltenia, reprezentanți ai Comisiei Europene, ai autorităților publice centrale și locale din regiunea Oltenia, membri ai comunității academice și de cercetare, ai mediului de afaceri și societății civile.

Gazda acestui eveniment, președintele Consiliului Județean Olt, Marius Oprescu, a salutat din nou descentralizarea ADR-urilor şi revenirea deciziei la nivel regional, care înseamnă o mai mare apropiere față de obiectivele de dezvoltare a fiecărui județ.

De asemenea, el a mulțumit echipei ADR pentru sprijinul acordat administrației locale, fiind mereu la dispoziția edililor şi furnizându-le informații detaliate cu privire la toate aspectele care necesitau clarificare, în atragerea cu succes a fondurilor europene.

Citeste si...  Inundaţie pe DN 7, traficul se desfăşoară cu dificultate. Pompierii intervin (VIDEO)

Cautimasina.ro

Ionut Jifcu
Ionut Jifcu
Are aproape 15 ani de experienţă în presă, perioadă în care a acoperit cele mai diverse domenii, de la eveniment la politică, şi în care a văzut tot ce se putea vedea. A bifat colaborări cu Mediafax sau Realitatea PLUS, iar de curând experimentează ce înseamnă realizarea de emisiuni TV. Ne promite, însă, că prima sa dragoste - presa scrisă - n-o va lăsa niciodată

Cele mai citite articole

spot_img