Stelian Ion: „Fugarii de lux pot sta liniștiți, coaliția PSD-PNL-UDMR nu le stă în cale, CSM nu consideră „oportun” să îi oprim!”

Senatorii PSD-PNL-UDMR din Comisia Juridică au decis, marți, că actuala legislație nu trebuie schimbată pentru a-i opri pe condamnați să mai fugă din țară. Proiectul USR prin care se îngreuna fuga condamnaților nu a avut susținerea Consiliului Superior al Magistraturii (CSM).

„Proiectul nostru a primit aviz favorabil de la Consiliul legislativ și de la Consiliul economic și social. CSM, în schimb, care constatăm că se coordonează foarte bine cu politicul în această chestiune, consideră că modificările nu sunt „oportune”, legea actuală e suficientă, și a transmis acest lucru într-un punct de vedere, nu într-un aviz”, arată Stelian Ion, fost ministru al Justiției .

Scut pentru drepturile condamnaților

Ion dă câteva exemple din punctul de vedere al CSM transmis Comisie Juridice. „(…) propunerea privind posibilitatea luării măsurii preventive odată cu sentința pronunțată în primă instanță ar fi de natură să îngreuneze „și mai mult” activitatea instanțelor. Nici majorarea duratei pentru care se poate aplica, în faza de judecată, măsura controlului judiciar (și cea a controlului judiciar pe cauțiune) de la 5 la 7 ani nu li se pare „oportună” reprezentanților CSM”, arată Ion.

Critici la adresa lui Predoiu

El mai arată că vechiul Cod de procedură penală includea ideea prevenirii sustragerii de la executarea pedepsei și nu există vreo decizie CCR care să fi declarat neconstituțională acea prevedere. „Noul CPP, elaborat de Predoiu, a eliminat-o totuși și acum ministrul se miră că-i scapă condamnații peste granițe (…) În ciuda evidențelor, PSD-PNL-UDMR și ministrul Predoiu nu fac nimic pentru a descuraja fugarii de lux. Nici nu mai propun nimic în sensul îmbunătățirii legislației, dar îi și împiedică pe alții să facă ceva. N-ar trebui să ne mirăm că fugarii celebri nu-și fac probleme că legile s-ar putea înăspri și ar sancționa mai dur orice încercare a fugi de executarea pedepsei”, mai arată fostul ministru.

Citeste si...  A murit tatăl premierului Nicolae Ciucă

Alt fugar s-a predat în sudul Italiei

Cel mai recent fugar care s-a predat în Italia este Darius Vâlcov. Fost primar al Slatinei şi ministru al Finanţelor, el s-a predat marți, în Italia, la o secție de poliție din regiunea Napoli.

blank

Vâlcov era dat în urmărire generală, după o condamnare definitivă la 6 ani de închisoare pentru trafic de influenţă și spălare de bani.

În urma acestor infracțiuni, fostul demnitar ar fi încasat necuvenit peste 1,5 milioane de euro.

Darius Vâlcov s-a predat în Portici – un oraș din regiunea Campania, provincia Napoli, potrivit presei italiane. Fostul demnitar ar fi contactat poliția, după care s-ar fi prezentat la secție.

Cautimasina.ro

PressHub
PressHubhttps://presshub.ro
Cea mai răspândită rețea de presă din România!

Cele mai citite articole

spot_img