Staţii pentru transport în comun recent montate, vandalizate în Târgu Jiu / Primar: Nu tolerăm astfel de situaţii / Autorul, un copil de 12 ani ai cărui părinţi au fost obligaţi să cureţe /Staţiile, parte a unui proiect finanţat din bani europeni – FOTO

”Nici nu au fost montate bine noile staţii pentru transportul în comun, că au şi fost vandalizate. Un gest iresponsabil, care îi va costa, însă, foarte scump pe cei care l-au comis”, a scris, vineri, pe Facebook, primarul din Târgu Joi.

Marcel Romanescu preciza că Politia Locală a început procedurile de identificare a celor responsabili.

Într-o postare ulteriorară, primarul a anunţat că Poliţia Locală a identificat foarte repede persoana care a vandalizat staţiile pentru transportul în comun.

”Este vorba de un copil de 12 ani. Părinţii acestuia au fost sancţionaţi şi obligaţi să cureţe „operele” lăsate de minor. Nu tolerăm astfel de situaţii pentru că cei păgubiţi sunt cetăţenii municipiului, ale căror taxe se regăsesc în investiţiile pe care le facem în oraş”, a mai scris primarul.

În urmă cu câteva zile, acesta anunţa că se continuă montarea celor 47 de staţii destinate transportului în comun din Târgu Jiu.

”Acestea au fost achiziţionate prin proiectul INFOTRAFIC, pentru care am obţinut finanţare europeană şi care face parte din seria de proiecte destinate modernizării transportului în comun din municipiul nostru. Aşa cum am mai precizat, toate staţiile vor fi echipate cu panouri de informare a călătorilor privind timpul de aşteptare şi liniile disponibile în staţia respectivă, dar şi camere video de supraveghere cu rol de creştere a siguranţei călătorilor şi echipamentelor”, anunţa primarul.

 

Citeste si...  Economia SUA a crescut cu 3,3% în trimestrul patru

Cautimasina.ro