Stănescu (PSD): Mă bucur că am reușit să convingem și partenerii de coaliție cu legea pensiilor

 „Această lege a pensiilor este una corectă și va elimina nedreptățile care încă persistă în prezent”, afirmă secretarul general al PSD, Paul Stănescu.

Stănescu cere AUR și USR „să lase ipocrizia la o parte” și să voteze legea pensiilor.

„PSD și-a asumat majorarea pensiilor și s-a ținut de cuvânt o dată în plus. Mă bucur că am reușit să convingem și partenerii de coaliție să mergem mai departe în Parlament cu legea pensiilor, pentru că acest acord reprezintă o decizie corectă și de bun-simț.

Este drumul normal spre decență, spre o Românie mai echitabilă. Rațiunea, dialogul politic civilizat și așezat, dar mai ales respectul față de cei care au muncit și au plătit taxe pentru această țară, au avut câștig de cauză și de această dată, în fața trăncănelii politice inutile și isterice.

Chiar dacă nu avem nevoie de niciun sprijin politic suplimentar pentru a adopta proiectul legislativ, cred că este o obligație morală și a celorlalți să spună unei legi care majorează pensiile de două ori în anul 2024. În caz contrar, să explice chiar propriilor familii de ce sunt împotriva intereselor legitime ale părinților și bunicilor lor”, scrie pe Facebook Paul Stănescu.

El face apel la AUR și USR „să lase ipocrizia la o parte”.

Citeste si...  O femeie a murit, în urma accidentului de la Podul Olt. Şoferul, pozitiv la două substanţe

Cautimasina.ro

Ionut Jifcu
Ionut Jifcu
Are aproape 15 ani de experienţă în presă, perioadă în care a acoperit cele mai diverse domenii, de la eveniment la politică, şi în care a văzut tot ce se putea vedea. A bifat colaborări cu Mediafax sau Realitatea PLUS, iar de curând experimentează ce înseamnă realizarea de emisiuni TV. Ne promite, însă, că prima sa dragoste - presa scrisă - n-o va lăsa niciodată

Cele mai citite articole

spot_img