Stâlp prăbuşit pe calea ferată, în judeţul Braşov, un tren de călători fiind staţionat / Se lucrează pentru îndepărtare

”La această oră, personalul de intervenţii al SRCF Brasov acţionează cu o drezină pantograf între staţiile Rupea şi Caţa, pentru îndepărtarea unui stâlp, care susţinea linia de contact, prăbuşit pe ambele linii de cale ferată”, anunţă, marţi seară, CFR.

Compania a precizat că se acţionează, într-o primă intervenţie, pentru îndepărtarea stălpului respectiv, de pe firul I, pentru a redeschide circulaţia, urmând apoi să se lucreze pentru înlocuirea şi montarea unui alt stâlp pentru susţinerea liniei de contact pe firul II.

”Staţionează temporar trenul 346, la intrare în staţia Caţa. Personalul feroviar va depune toate eforturile necesare pentru restabilirea traficului pe firul I, astfel încât să evităm staţionarea prelungită a garniturilor care tranzitează zona respectivă”, a mai transmis compania.

 

 

Citeste si...  Restricţii de circulaţie pentru maşinile mai înalte de cinci metri, pe DN 65, pentru montarea grinzilor la pasajul d epe Drumul Expres Craiova-Piteşti

Cautimasina.ro