Sorin Grindeanu anunţă că săptâmâna viitoare vor fi noi Consilii de Administraţie, selectate pe legea 109, pentru primele 5 companii de la ministerul Transporturilor, CNAIR, CNIR, CFR SA, CFR Călători şi Metrorex

”O să vedeţi zilele următoare. Nu ştiu dacă reuşuesc până la finalul acestei săptămâni dar săptămâna viitoare veţi vedea ordinul de ministru legat de cinci companii, CNAIR, CNIR, CFR SA, CFR Călători şi Metrorex, legat de selecţia pe 109 a noului CA”, a spus ministrul Transporturilor, întrebat despre borna din PNRR privind care se solicită un management performant. 

Sorin Grindeanu a arătat că nu ştie dacă reuşeşte să dea acest ordin până vineri, pentru că a trimis nişte adrese la instituţii pentru unele clarificări.

”Am anumite semne de întrebare şi vreau să fiu clarificat, sunt anumite lucruri legate de criterii. De exemplu, într-un CA este ilegal să fie mai mult de doi funcţionari publici, şi aici vedem ce înseamnă această categorie, am trimis adrese către instituţii să vedem dacă unele meserii se încadrează. Nu ştiu dacă reuşesc până vineri, dar sută la sută săptâmâna viitoare vor fi noi consilii de administraţie, selectate pe legea 109, pentru primele 5 companii de la ministerul Transporturilor”, a precizat el. 

 

Citeste si...  Zelenski s-a întâlnit în SUA cu antreprenori şi finanţişti: Lucrăm pentru victoria şi reconstrucţia Ucrainei

Cautimasina.ro

Cele mai citite articole

spot_img