Șoferii abuzivi ar putea pierde definitiv dreptul de a conduce

Șoferii care își bat joc de regulile de circulație ar trebui să nu mai poată conduce o mașină niciodată sau măcar pe teritoriul Uniunii Europene. Astfel, infracțiunile și contravențiile rutiere grave, cum ar fi viteza excesivă sau şofatul în stare de ebrietate, ar trebui să ducă la pierderea dreptului de a conduce la nivelul întregii UE, au declarat marţi eurodeputaţii, reuniţi în sesiune plenară la Strasbourg.

În prezent, dacă un conducător auto îşi pierde permisul în urma unei infracţiuni rutiere într-o altă ţară a UE decât cea care i-a eliberat permisul, în majoritatea cazurilor sancţiunea este aplicabilă numai în ţara în care a fost comisă infracţiunea şi nu implică restricţii în restul UE, precizează Parlamentul European într-un comunicat.

Pentru a se asigura că suspendarea, restricţionarea sau retragerea permisului de conducere al unui nerezident se aplică în toate ţările UE, noile norme impun ca această decizie să fie transferată ţării UE care a eliberat permisul de conducere.

Eurodeputaţii propun adăugarea conducerii fără permis valabil pe lista infracţiunilor rutiere grave, cum ar fi conducerea în stare de ebrietate sau accidentele rutiere soldate cu morţi, ceea ce ar declanşa schimbul de informaţii cu privire la interdicţia de a urca la volan.

Conducerea cu 50 km/h peste limita de viteză este, de asemenea, una dintre contravențiile rutiere grave care ar putea duce la pierderea permisului.

PE a stabilit o limită de viteză mai mică pentru zonele rezidenţiale, ceea ce înseamnă că şofatul peste limita de viteză de 30 km/h pe aceste drumuri ar putea duce la pierderea permisului sau la suspendarea acestuia.

Legislativul european sugerează să se stabilească un termen limită de zece zile lucrătoare pentru ca ţările UE să se informeze reciproc cu privire la deciziile în legătură cu descalificarea conducătorilor auto şi un alt termen de 15 zile lucrătoare pentru a decide dacă descalificarea se va aplica în întreaga UE. Şoferul în cauză ar trebui să fie informat cu privire la o decizie finală în termen de şapte zile lucrătoare, adaugă eurodeputaţii.

Citeste si...  Rusia acuză Occidentul pentru presupuse atacuri ucrainene la Briansk

„Sunt convins că această directivă nu numai că va contribui la reducerea numărului de accidente rutiere, dar va contribui, de asemenea, la o mai bună conştientizare în rândul cetăţenilor cu privire la conducerea mai responsabilă şi la dorinţa de a respecta normele şi de a accepta consecinţele încălcării acestora, indiferent unde conduc aceştia în UE”, a declarat raportorul PE, eurodeputatul bulgar Petar Vitanov (S&D), citat într-un comunicat.

Proiectul de norme privind efectul la nivelul Uniunii Europene al anumitor interdicţii de conducere a fost adoptat cu 372 de voturi pentru, 220 împotrivă şi 43 de abţineri. Parlamentul şi-a închis acum prima lectură şi, întrucât Consiliul nu şi-a adoptat încă poziţia, noul parlament care urmează să fie ales în iunie va continua lucrările cu privire la această lege.

Normele privind interdicţia de a conduce vehicule fac parte din pachetul privind siguranţa rutieră prezentat de Comisie în martie 2023. Acesta conţine, de asemenea, schimbul transfrontalier de informaţii în legătură cu regulile în materie de infracţiuni al codul rutier, care sunt în prezent în negociere cu Consiliul. Pachetul urmăreşte să îmbunătăţească siguranţa tuturor participanţilor la trafic şi să se apropie cât mai mult posibil de obiectivul zero decese în transportul rutier din UE până în 2050.

Cautimasina.ro