Sfârşit TRAGIC pentru un bărbat din Teleorman. A murit lovit de o autocisternă, în timp ce mergea pe lângă bicicletă

Un bărbat în vârstă de 66 de ani, din Teleorman, a murit miercuri după amiază, fiind lovit de o autocisternă în timp ce mergea pe lângă bicicletă.

Accidentul s-a petrecut în jurul orei 17.00, în comuna Troianul.

Potrivit poliţiştilor, în timp ce un bărbat de 55 de ani din municipiul Craiova, județul Dolj, conducea o autocisternă pe raza localității Troianul, nu s-ar fi asigurat la plecarea de pe loc, moment în care l-ar fi accidentat pe un bărbat de 66 de ani, din localitate.

Bărbatul s-ar fi deplasat pe lângă o bicicletă și în acel moment s-ar fi dezechilibrat, căzând în fața autocisternei puse în mișcare.

În urma evenimentului rutier a rezultat decesul bărbatului în vârstă de 66 de ani.

„Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul evidențiind faptul că nu se afla sub influența alcoolului la momentul producerii accidentului.

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, cercetările fiind continuate sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Roșiori de Vede, în vederea stabilirii cu exactitate a cauzelor și circumstanțelor producerii evenimentului rutier”, transmite IPJ Olt.

Citeste si...  Slovac prins cu droguri în Craiova. Intenţiona să vândă 170 grame de cocaină (VIDEO)

Parteneri

Cautimasina.ro

Ionut Jifcu
Ionut Jifcu
Are aproape 15 ani de experienţă în presă, perioadă în care a acoperit cele mai diverse domenii, de la eveniment la politică, şi în care a văzut tot ce se putea vedea. A bifat colaborări cu Mediafax sau Realitatea PLUS, iar de curând experimentează ce înseamnă realizarea de emisiuni TV. Ne promite, însă, că prima sa dragoste - presa scrisă - n-o va lăsa niciodată

Cele mai citite articole

spot_img