Secretarul general al OCDE vine în România. Pas important pentru aderarea la OCDE

Secretarul general al Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE), Mathias Cormann, va efectua săptămâna viitoare o vizită în România, unde are programate întâlniri oficiale cu autoritățile de la București.

Secretarul general al OCDE, vizită oficială în România

Luni, Cormann se va întâlni cu premierul Ilie Bolojan. Conform agendei transmise de Guvern, discuțiile vor avea loc la Palatul Victoria, urmate de participarea celor doi oficiali la reuniunea Comitetului național pentru aderarea României la OCDE.

Evenimentul va include și declarații de presă comune susținute de premierul României și secretarul general al OCDE.

De asemenea, Mathias Cormann va avea o întrevedere și cu președintele Senatului, Mircea Abrudean.

România în procesul de aderare la OCDE

România a demarat, în luna iunie 2022, procesul de aderare la Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică. Aderarea presupune armonizarea politicilor naționale cu cele mai înalte standarde în domeniile economic, fiscal, al transparenței decizionale și în alte sectoare relevante.

Procesul se desfășoară în conformitate cu Foaia de Parcurs adoptată de OCDE, un document strategic în baza căruia România este evaluată de 25 de Comitete sectoriale. Finalizarea evaluării în fiecare comitet implică emiterea unui Aviz formal, care atestă nivelul de pregătire al țării pentru conformarea la standardele, principiile și politicile OCDE.

Aderarea efectivă a României va avea loc după încheierea acestor evaluări și după adoptarea unei Decizii oficiale de către Consiliul OCDE.

În prezent, Organizația numără 38 de state membre, reunind cele mai dezvoltate economii ale lumii. Pe lângă România, alte șapte țări dețin statutul de candidat: Argentina, Brazilia, Bulgaria, Croația, Indonezia, Peru și Thailanda, potrivit Ministerului Afacerilor Externe.

Citeste si...  Dezamăgirea angajatorilor din construcții: „Îi învățăm meserie și pleacă în altă parte, și pentru 100 lei în plus”