Mihai Precup, secretar de stat în Cancelaria prim-ministrului, a transmis că România a stat la masă cu cele mai bogate țări din Uniunea Europeană și a fost un factor foarte pozitiv pentru țara noastră. Acesta a subliniat că prioritatea Guvernului e ca România să stea la masă cu cele mai bogate țări din lume, fiind parte din OECD.
Secretar de stat în Cancelaria prim-ministrului: „Ne dorim să stăm la masă cu cele mai bogate țări din lume, fiind parte din OECD”
„Un an plin de provocări (2025 – n.r), este clar, dar în același timp și cu optimism, de stabilitate. România, în ciuda tuturor provocărilor, este parte NATO, este parte din Uniunea Europeană și să nu uităm că în ultimii ani am avut o creștere fulminantă. Cu toții știți foarte bine, în 2026 ne așteptăm pe la mijlocul anului ca PIB-ul României să se dubleze față de ce a fost în 2018. Salariul mediu, mă uitam chiar de dimineață peste o statistică, a crescut destul de mult. Adică în București vorbim de 6.500 lei, la nivel național de vreo 5.600 lei. Deci o creștere fulminantă a puterii de cumpărare, suntem undeva pe la 80% din media europeană. Faptul că am stat la masă cu cele mai bogate țări din Uniunea Europeană a fost un factor foarte pozitiv pentru România și ne dorim, Guvernul își dorește să continue pe acest drum, pentru că ne-am dat seama că peste 70% din exporturile noastre sunt în Uniunea Europeană. Deci a fost bine să stăm la masă cu cele cele mai mai bogate țări din din Uniunea Europeană. Ne dorim să stăm la masă cu cele mai bogate țări din lume, fiind parte din OECD, din Organizația de Cooperare și Dezvoltare Economică. Acesta fiind prioritatea zero, atât a Guvernului României cât și a României în general pe partea de politică externă. Îmi e foarte greu să cred că o țară care va fi parte din OECD va avea provocări pe partea de rating, deși sunt discuții în piață, dar fiind la masă cu cele mai bogate țări din lume, credem că vom avea acces la și un alt tip de investitori care poate nu ar fi venit în România dacă nu suntem parte din Organizația de Cooperare și Dezvoltare Economică”, a declarat Mihai Precup, potrivit Agerpres.