Compania de curierat Sameday a încheiat anul 2022 cu o cifră de afaceri care depășește 800 milioane de lei, cu 28% mai mare față de anul anterior.
Peste 27 milioane de colete, reprezentând un procent de aproximativ 47% din totalul trimiterilor autohtone prin Sameday, au avut ca destinație rețeaua easybox. Dintre acestea 73% au fost achitate în prealabil, online.
Distanța medie între două lockere, în marile orașe, este de 3-5 minute de mers pe jos, iar clienții au la dispoziție 36-72 ore pentru a ridica coletele.
În România, la finalul lunii decembrie 2022, Sameday avea deschise 83 de agenții în toată țara, peste 5.000 de angajați și colaboratori implicați la nivel operațional, și mai mult de 10.000 de localități din România tranzitate.
În plus, rețeaua easybox a fost extinsă cu 53%, ajungând în 2022 și în orașele de nivel mediu și mic ca număr al populației.
Extindere regională
Anul trecut, Sameday a intrat și pe piața din Bulgaria. În doar trei luni de la lansare, în Bulgaria au fost instalate 135 de easybox-uri, care au găzduit peste 60 000 de colete.
A doua țară vecină în care este prezentă compania de curierat este Ungaria. La finalul anului, rețeaua Sameday easybox de pe teritoriul Ungariei a atins un număr de 680 de lockere instalate în marile orașe.