Safetech Innovations, companie de securitate cibernetică, s-a transferat pe Piața Reglementată a BVB, la 2 ani de la debutul pe piața AeRO

Safetech Innovations (SAFE), companie românească de securitate cibernetică, prezentă pe piața de capital din ianuarie 2021, a debutat astăzi, 6 februarie, pe Piața Reglementată a Bursei sub simbolul bursier SAFE, ca urmare a transferului de pe piața AeRO. Safetech Innovations avea, la momentul transferului, o capitalizare de 216 milioane de lei.
Victor Gânsac, Președinte Consiliu de Administrație și CEO al Safetech Innovations, a declarat: „Încă de la anunțul din 2020 cu privire la intenția noastră de listare pe piața AeRO a Bursei de Valori București am menționat că piața de capital reprezintă un pilon important pentru noi și că mecanismele acesteia ne vor sprijini în accelerarea planurilor noastre de dezvoltare. Suntem încântați că doi ani mai târziu, ne-am atins obiectivele transmise investitorilor și acționarilor – creșterea performanței financiare, extinderea în afara țării, prin deschiderea de birouri în Londra și Abu Dhabi, precum și în curând în SUA și trecerea pe Piața Principală. Le mulțumim investitorilor, acționarilor și partenerilor noștri pentru încrederea și sprijinul acordate în realizarea acestor ținte. Odată cu acest transfer, Safetech Innovations intră într-o nouă etapă, cea a unei companii solide și pregătită să acapareze oportunitățile din domeniul securității cibernetice la nivel global”.
Radu Hanga, Președintele Bursei de Valori București, a declarat: „Safetech Innovations este una dintre poveștile de succes scrise de curând la Bursa de Valori București, o poveste care subliniază potențialul pe care îl au companiile listate pe Piața AeRO. Transferul pe Piața Reglementată reprezintă pentru echipa Safetech o nouă oportunitate de a se dezvolta și de a continua creșterea accelerată pe care a cunoscut-o compania pe piața AeRO, de data aceasta cu ajutorul noilor oportunități de finanțare disponibile pe segmentul principal al bursei. De astăzi, Safetech Innovations, companie care își folosește expertiza pentru a crea un ecosistem cibernetic mai sigur pentru companiile cu nevoi esențiale de securitate, își continuă traiectoria ascendentă într-o nouă ligă și suntem nerăbdători să vedem performanțele pe care le va obține în calitate de emitent al Pieței Reglementate. Felicitări întregii echipe pentru această performanță și mult succes în continuare”.
Adrian Tănase, CEO Bursa de Valori București, a declarat: „Safetech Innovations este a treia companie care face pasul pe Piața Reglementată, după debutul său pe piața AeRO din 2021. Acest transfer arată faptul că piața AeRO își îndeplinește obiectivul de rampă de lansare pentru companiile cu potențial de creștere, care își doresc să folosească toate beneficiile pieței de capital și care văd piața AeRO ca pe o pepinieră unde se pot pregăti pentru listarea pe segmentul principal al Bursei. Avem deja câteva companii listate pe piața AeRO care se bucură de premisele necesare pentru a deveni companii listate pe Piața Reglementată și sperăm că vor urma în curând exemplul Safetech Innovations. Traiectoria parcursă de echipa Safetech este o poveste de succes la Bursa de Valori București și o felicităm pentru demersurile care au adus-o în acest moment important al evoluției sale pe piața de capital”.
Nicoleta Ruxandescu, Director Unitatea de Investiții și Piețe de Capital din cadrul Alpha Bank România, a declarat: „O afacere “made in Romania” bazată pe ambiția unor antreprenori vizionari își continuă dezvoltarea pe plan local și abordează în paralel perspective globale, utilizând activ platforma Bursei de Valori București și capitalul disponibil aici. Ne bucurăm că am fost alături de Safetech Innovations în acest proces, în calitate de intermediar al transferului pe piața reglementată a BVB, și sperăm că accesul pe această piață să le susțină mai departe eforturile de a ajunge lider într-un domeniu prioritar și atât de necesar în contextul actual “.
Zuzanna Kurek, fondator Cornerstone Communications, a declarat: „În ianuarie 2021, Safetech Innovations a dat peste cap orice calcule și analize cu privire la debutul unei companii pe bursă și în special pe piața AeRO. De la acel moment și până astăzi, compania s-a concentrat pe ce știe mai bine să facă – să furnizeze servicii și soluții de top în domeniul securității cibernetice și, în același timp, a livrat ce a promis investitorilor și acționarilor, într-un mod eficient. În prezent, Safetech este o companie a cărei valoare de piață a crescut cu peste 1.600%, de la 12,5 milioane de lei în 2020, la o capitalizare bursieră de peste 200 milioane de lei în februarie 2023, iar transferul pe Piața Principală reprezintă o încununare a eforturilor uriașe depuse de către echipa Safetech în ultimii doi ani în dezvoltarea companiei. Totodată, sunt convinsă că veștile bune aduse de această companie nu se vor opri, deoarece aceasta are potențialul de a deveni un jucător semnificativ în domeniul securității cibernetice la nivel global în viitorul apropiat”.

Citeste si...  Președintele Credit Suisse spune că nu este corect să fie făcute comparaţii între problemele grupului elvețian şi falimentul băncii americane Silicon Valley Bank

Cautimasina.ro