S-a lăsat cu scandal la petrecerea de final de an a CSM Slatina. Un bărbat a fost încătuşat şi dus la psihiatrie

Un scandal a izbucnit, vineri seară, la petrecerea de sfârşit de an a Clubului Sportiv Municipal Slatina, care s-a desfăşurat la restaurantul „Hermes” de pe strada Mihai Eminescu.

Potrivit unor surse, un tânăr în vârstă de 35 de ani, care are relaţii contractuale cu CSM, a  început să îi jignească şi să-i agreseze pe mai mulţi dintre cei prezenţi la petrecere. printre cei agresaţi s-au numărat directorul Clubului, Octavian Smărăndescu, şi adjunctul Ionuţ Comănescu.

Potrivit aceloraşi surse, tânărul a fost agent de pază la o firmă din Slatina, iar de ceva vreme activează chiar în cadrul CSM.

În scurt timp conflictul s-a mutat în faţa localului şi la faţa locului au intervenit poliţiştii şi jandarmii.

„Sâmbătă seara, în jurul orei 23.00, poliţiştii au fost sesizaţi prin apel de urgenţă la 112 despre faptul că la un restaurant din Slatina, de pe strada Mihai Eminescu, un tânăr în vârstă de 35 de ani, din Slatina, provoacă tulburarea ordinii şi liniştii publice. Ajunşi la faţa locului, poliţiştii l-au găsit pe bărbat în stradă, având o stare de agitaţie pe fondul consumului de alcool, ţipa şi urla. El  a refuzat legitimarea, adresând injurii poliţiştilor”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Olt, Ionuţ Mitrică.

Deoarece bărbatul continua să fie agresiv, poliţiştii l-au încătuşat. Ulterior el a fost transportat la Secţia de Psihiatrie a Spitalului Judeţean de Urgenţă Slatina. Tânărul s-a ales şi cu o amendă.

„În cauză a fost aplicată o amendă conform prevederilor Legii 61/1991, republicată, în valoare de 2.500 lei”, a mai declarat reprezentantul IPJ Olt.

 

 

Citeste si...  Istoricul Armand Goşu a fost inclus de Moscova pe lista „agenţilor străini”
Ionut Jifcu
Ionut Jifcu
Are aproape 15 ani de experienţă în presă, perioadă în care a acoperit cele mai diverse domenii, de la eveniment la politică, şi în care a văzut tot ce se putea vedea. A bifat colaborări cu Mediafax sau Realitatea PLUS, iar de curând experimentează ce înseamnă realizarea de emisiuni TV. Ne promite, însă, că prima sa dragoste - presa scrisă - n-o va lăsa niciodată