Rowan Atkinson, unul dintre primii susținători ai mașinii electrice, se căiește de alegerea făcută: Mă simt păcălit, din ce în ce mai mult. E mai bine să vă păstrați mașinile pe combustibil

blank

Faimosul actor britanic Rowan Atkinson, cunoscut lumii întregi pentru rolul său ca „Mr. Bean”, a scris recent un editorial în care vorbește despre pasiunea sa pentru mașinile electrice și dezamăgirea pe care a ajuns s-o trăiască pe acest subiect.

Faimosul actor, dar și scriitor, scrie că a fost un fan al mașinilor electrice, cumpărându-și primul model hibrid acum 18 ani și prima „electrică” acum nouă ani.

„Motoarele electrice reprezintă, în teorie, un subiect despre care ar trebui să știu ceva. Prima mea licență universitară a fost în domeniul ingineriei electrice și electrice, cu un master în sistemele de control. Combinând asta cu, poate surprinzător, această traiectorie academică cu o pasiune de-o viață pentru automobil, puteți înțelege de ce am fost atras, devreme, de mașinile electrice.

Mașinile electrice pot părea fără suflet, dar sunt mecanisme minunate: rapide, silențioase și până de curând, foarte ieftine de operat. Dar din ce în ce mai mult, mă simt un pic păcălit. Când începi să sapi spre fapte, motorizarea electrică nu pare să fie panaceul pentru mediu care se pretinde a fi”, a început Atkinson în The Guardian.

„Prietenii mei care-și fac probleme de conștiință legate de mediu mă întreabă des, ca o persoană pasionată de mașini ce sunt, dacă ar trebui să-și cumpere o mașină electrică. Tind să le spun că dacă mașina lor este un veche, pe diesel și merg mult prin centre urbane, ar trebui să se gândească la o schimbare. Dar altfel, rămâneți pe loc, momentan. Propulsia electrică va fi de un real folos într-o zi, dar acea zi încă nu a venit”, a concluzionat Atkinson.

Citeste si...  Ciolacu: „România va avea cea mai mare creştere economică din Europa în 2024”

Părerile lui Atkinson par să fie împărtășite de tot mai mulți europeni. Astfel, o statistică din Marea Britanie publicată în martie,  arăta că 80% din cei care plănuiesc să cumpere o mașină, vor achiziționa un auto cu motor „clasic”.

În Germania, vânzările de mașini electrice au scăzut cu 83%, în prima lună din 2023 față de decembrie 2022. Piața electricelor, în cădere liberă și-n Franța sau Olanda

Cautimasina.ro

Cele mai citite articole

spot_img