Românii au unele dintre cele mai mici venituri din Uniunea Europeană, potrivit datelor Eurostat, prelucrate de economistul Cristian Socol. Deși randamentul muncii este ridicat, angajații români sunt plătiți cel mai prost din Uniunea Europeană, cu excepția celor din Bulgaria.
Românii muncesc eficient, dar sunt plătiți modest
Datele prezentate de Socol se referă la productivitatea muncii în statele UE în raport cu media europeană. Astfel, în România este una dintre cele mai ridicate eficiențe ale muncii din Europa Centrală și de Est: 74% din media europeană. În aceeași vreme, costul cu forța de muncă, care include salariul net și taxele plătite de angajator, reprezintă doar 37% din media UE, cel mai mic nivel din Uniune, exceptând Bulgaria. Concluzia? Productivitatea angajaților români este mare, dar lefurile rămân scăzute.
În Ungaria, spre exemplu, productivitatea muncii este la 70% din media Uniunii Europene. Pe de altă parte, costul cu forța de muncă ajunge la 42% din media europeană.
Cehia înregistrează cel mai mare cost cu forța de muncă din regiune, echivalentul a 54% din media UE, ceea ce înseamnă, practic, cele mai mari salarii. În același timp, are și cea mai ridicată productivitate a muncii per angajat: 78% din media Uniunii Europene.

