România va pierde 7 miliarde de euro din PNRR. Șeful MIPE are de stins și scandalul „excursie de lux pe banii statului”

România riscă să piardă 7 miliarde de euro din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), însă autoritățile speră să obțină restul de 21 de miliarde până la finalul anului viitor.

Pentru a reuși, guvernul intenționează să taie aproximativ 200 de jaloane și ținte din cele peste 500 asumate în urmă cu patru ani, păstrând doar proiectele care pot fi finalizate la timp.

„România s-a jucat foarte mult cu machete, cu proiecte, cu poze, acum avem șantiere. Acolo unde avem șantiere pentru spitale trebuie să le finanțăm”, a declarat Dragoș Pîslaru, ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE), potrivit ProTV. Printre priorități se află infrastructura și spitalele considerate strategice – însă doar 8 din cele 19 spitale promise vor mai primi bani europeni, între care cele din Bistrița, Timișoara și Cluj-Napoca.

În paralel, ministrul Pîslaru trebuie să gestioneze și un scandal intern. La MIPE se desfășoară un control intern, după ce s-a aflat că 30 de funcționari plănuiseră o excursie de lux în Cipru și pe Coasta de Azur, cu cazări la hoteluri de patru și cinci stele, nota totală depășind 100.000 de euro.

Deși deplasarea a fost anulată imediat ce ministrul a aflat, șapte dintre participanți – inclusiv directorul instituției – au plecat oricum, folosind biletele cumpărate pe bani publici. Pîslaru a anunțat că la revenirea în țară directorul va fi demis, iar pentru ceilalți angajați s-au cerut sesizări disciplinare.

Totul se întâmplă în condițiile în care premierul Ilie Bolojan ceruse luna trecută ca deplasările externe să fie reduse la minimum și aprobate strict prin Guvern.

Citeste si...  Emoții în NATO. Ce face SUA cu trupele din Europa