România continuă să urce încet dar constant în ierarhia economiilor lumii. Potrivit celor mai recente date publicate de Fondul Monetar Internațional (FMI) în raportul ”World Economic Outlook”, PIB-ul nominal (produs intern brut-n.r.) ajunge la 423 de miliarde de dolari și clasează țara noastră pe locul 41 la nivel global.
România urcă în clasamentul economiilor mondiale depășind alte economii din regiune
Această poziționare marchează un progres de două locuri față de anul 2024, când România se afla pe locul 43. Avansul României în clasamentul mondial a fost posibil prin depășirea unor economii precum Ungaria ori Slovacia. Țara noastră se consolidează în categoria economiilor medii. Deși rămâne sub nivelul unor economii europene precum Cehia sau Portugalia, România reușește să depășească alte state cu populație sau nivel de dezvoltare regională, situație socotită drept un semnal pozitiv. Reprezentanții FMI subliniază, totuși, că aceste clasamente pot suferi modificări în urma revizuirilor periodice ale datelor statistice,
Top 10 economii ale lumii în 2025. SUA și China, liderii incontestabili ai economiei globale
La nivel global, clasamentul economiilor este dominat în continuare de marile puteri economice din America de Nord, Europa și Asia. SUA și China, liderii incontestabili ai economiei globale. Europa este reprezentată de cinci economii în top 10, în timp ce Asia are trei state. Conform clasamentului sus amintit, primele zece poziții sunt ocupate de:
- Statele Unite ale Americii –30.616 miliarde de dolari
- China –19.399 miliarde de dolari
- Germania –5.014 miliarde de dolari
- Japonia –4.280 miliarde de dolari
- India –4.125 miliarde de dolari
- Marea Britanie –3.959 miliarde de dolari
- Franța –3.362 miliarde de dolari
- Italia –2.544 miliarde de dolari
- Rusia –2.541 miliarde de dolari
- Canada –2.284 miliarde de dolari
Economia Statelor Unite rămâne detașat pe primul loc la nivel mondial, urmată de China, care a cunoscut o expansiune spectaculoasă în ultimele decenii. De la începutul anilor 2000, economia chineză a crescut cu aproximativ 586%, transformând China în cel mai mare partener comercial global.
Pentru 2025, FMI estimează o creștere economică de 4,8% pentru China, cu un PIB care ar urma să atingă pragul de 19.400 de miliarde de dolari. În pofida tarifelor comerciale ridicate impuse de Statele Unite, China rămâne un actor-cheie în lanțurile globale de aprovizionare, mai ales în domeniile producției industriale și rafinării În Europa, Germania rămâne cea mai mare economie a continentului (locul trei la nivel mondial). Totuși, ritmul de creștere al economiei germane a încetinit, pe fondul exporturilor mai slabe, conform sursei sus amitite.


