România a reușit să evite, în ultimul moment, o retrogradare a ratingului de țară care ar fi putut genera un val de incertitudine în rândul investitorilor străini și ar fi majorat semnificativ costurile de finanțare.
Agenția internațională de rating Standard & Poor’s (S&P) a decis să mențină actualul calificativ al țării noastre, menținând-o astfel în categoria statelor recomandate pentru investiții. Totuși, perspectiva asociată rămâne negativă, iar agenția avertizează că, în lipsa reformelor promise, riscurile financiare și economice sunt în continuare ridicate, scrie ProTV.
S&P avertizează: măsurile guvernului sunt insuficiente
Evaluarea S&P a venit mai devreme decât calendarul obișnuit, ca reacție directă la primul pachet de măsuri fiscale adoptat recent de guvern. Deși acest prim pas a fost salutat, analiștii agenției de rating avertizează că este insuficient pentru a stabiliza bugetul pe termen lung. S&P așteaptă implementarea completă a celorlalte două pachete de reforme promise de executiv, menționând că aplicarea acestor măsuri este expusă unor riscuri atât politice, cât și economice.
Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, a declarat că menținerea ratingului reprezintă un semnal pozitiv, dar care trebuie tratat cu maximă prudență:
„Semnalul este foarte bun, pe de altă parte trebuie să privim cu precauție acest anunț. S&P așteaptă de la România măsuri consistente, așteaptă consecvență în ducerea planului de corecție la bun sfârșit. Am depășit pentru foarte scurt timp pericolul în care eram acum o lună și jumătate, dar este doar o fereastră.”
Economia încetinește, inflația rămâne ridicată
Potrivit agenției de rating, economia României este într-un moment delicat. Creșterea economică este estimată la doar 0,3% în 2025, în timp ce inflația ar putea ajunge din nou în jurul valorii de 9%. Chiar dacă se preconizează o reducere a deficitului bugetar, dinamica lentă a economiei și presiunea inflaționistă pun sub semnul întrebării stabilitatea fiscală pe termen mediu.
Standard & Poor’s a subliniat că, fără aplicarea riguroasă a măsurilor de reformă fiscală, încrederea investitorilor ar putea scădea, ceea ce ar conduce la o majorare a costurilor de împrumut și la posibila retragere a unor capitaluri străine din economie.
România, la limita pragului investițional
În acest moment, România se află la un pas de a pierde statutul de țară recomandată investițiilor. O eventuală retrogradare ar însemna o depreciere accentuată a leului, creșterea dobânzilor la împrumuturi și o presiune uriașă asupra bugetului de stat. În cel mai grav scenariu, România ar putea fi nevoită să apeleze la un ajutor financiar extern.
„Riscul cel mai mare este că nu vom mai găsi de fapt pe nimeni dispus să ne împrumute și-atunci ajungem în situația în care să ne îndreptăm spre Fondul Monetar Internațional. Asta înseamnă că, pentru o perioadă de timp, până găsim o soluție, statul român, foarte clar, va rămâne fără bani”, avertizează economistul Christian Năsulea.
Urmează evaluările Fitch și Moody’s
România a fost evaluată până acum în mod similar de toate cele trei mari agenții de rating – Standard & Poor’s, Moody’s și Fitch. În luna august este așteptată decizia Fitch, iar în perioada imediat următoare, și cea a Moody’s. Ambele agenții au indicat anterior că vor urmări cu atenție punerea în aplicare a reformelor fiscale și capacitatea guvernului de a menține disciplina bugetară.


