România cumpără tancuri și rachete cu miliarde de dolari

În ciuda investițiilor masive în domeniul înarmării, România nu a reușit încă să atingă procentul de 3,5% din PIB alocat pentru Apărare. În ultima perioadă, țara a direcționat miliarde de euro către achiziționarea echipamentelor militare.

Un exemplu notabil îl reprezintă achiziționarea a șapte sisteme de apărare antiaeriană de tip Patriot, dintre care patru au fost deja livrate și unul este deja operațional, iar celelalte trei sunt în curs de contractare.

Cât au costat cele șapte sisteme Patriot

Costul total al celor șapte sisteme Patriot se ridică la aproximativ 4 miliarde de dolari, făcând această achiziție cea mai scumpă din istoria României. În plus, țara a încheiat un contract în valoare de 321 de milioane de dolari pentru achiziționarea a 18 drone militare Bayraktar fabricate în Turcia, care nu numai că vor asigura supravegherea aeriană, dar vor putea și ataca ținte.

În ceea ce privește capacitățile terestre, România a achiziționat 54 de tancuri Abrams americane, organizate la nivel de batalion, într-un contract evaluat la aproximativ 1 miliard de dolari.

De asemenea, au fost achiziționate 17 avioane F16 din Portugalia și urmează să fie achiziționate încă 32 de astfel de avioane din Norvegia, într-un contract în valoare de 388 milioane de euro, cu livrare până în anul 2025, potrivit Antena3 CNN.

Articolul România cumpără tancuri și rachete cu miliarde de dolari apare prima dată în Money.ro.

Citeste si...  Petre Daea, Ministrul Agriculturii: Războiul din Ucraina a făcut din România un importator net de cereale, lăsând fermierii români „cu magaziile pline şi cu conturile goale”