Reţinut pentru 24 de ore pentru că a dat o palmă unui minor

Un tânăr în vârstă de 37 de ani, din Rovinari, a fost reţinut de poliţişti după ce l-a lovit cu palma peste faţă pe un adolescent în vârstă de 14 ani.

Totul s-a petrecut pe fondul unui conflict spontan, potrivit IPJ Gorj.

-articolul continuă după recomandare-

Poliţistul din Vâlcea care s-a sinucis în sediul poliţiei urma să se căsătorească religios, anul viitor

„La data de 8 august a.c., polițiști din cadrul Poliției Orașului Rovinari au luat măsura reţinerii pe o perioadă de 24 de ore, față de un bărbat de 37 de ani, din orașul Rovinari și introducerii în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al IPJ Gorj, acesta fiind bănuit de săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe.

În urmă cu o zi, polițiștii au fost sesizați prin plângere de un tânăr de 14 ani, din localitate, cu privire la faptul că, pe fondul unui conflict spontan, a fost lovit cu palma în zona feței de cel în cauză”, transmit poliţiştii.

Potrivit unor surse, băiatul a fost bătut de tatăl fetei de care era îndrăgostit. Tânărul o plăcea pe fată, iar tatăl acesteia i-a spus să o lase în pace. Tânărul îndrăgostit fiind, nu a ascultat, iar ieri când s-a întâlnit cu tatăl tinerei, a primit mai multe palme în zona fetei de la bărbatul de 37 de ani.

Citeste si...  Spectacol de zile mari, la Perieţi. Ziua comunei, marcată în stil mare

Cautimasina.ro

Ionut Jifcu
Ionut Jifcu
Are aproape 15 ani de experienţă în presă, perioadă în care a acoperit cele mai diverse domenii, de la eveniment la politică, şi în care a văzut tot ce se putea vedea. A bifat colaborări cu Mediafax sau Realitatea PLUS, iar de curând experimentează ce înseamnă realizarea de emisiuni TV. Ne promite, însă, că prima sa dragoste - presa scrisă - n-o va lăsa niciodată