Retailerul român Annabella operat de familia Mutu din Vâlcea a ajuns la o rețea de 100 de magazine și a lansat un parc de retail

Annabella, lanțul românesc de supermarketuri operat de familia Mutu din Vâlcea, a ajuns la o rețea de 100 de magazine, fiind primul retailer alimentar autohton care atinge această bornă. În acest context, compania a inaugurat și un parc de retail, intrând pe această nișă de dezvoltare.
Primul parc de retail Annabella a fost inaugurat în 31 mai 2023, în localitatea Horezu din județul Vâlcea. Parcul are o  suprafață comercială de aproximativ 4000 mp și include magazinul-ancoră Annabella, unitatea cu numărul 100 a rețelei, cu un spațiu de vânzare de peste 1200 mp.
„Prin inaugurarea Annabella Retail Park Horezu am marcat două momente cheie în dezvoltarea businessului nostru – extinderea Annabella către segmentul parcurilor de retail, dar și lansarea magazinului cu numărul 100 al rețelei”, a declarat Dorina Mutu, Director General Annabella.
Annabella Retail Park Horezu este primul dintr-o serie de proiecte ce vizează dezvoltarea unor parcuri de retail de tip family centers și în alte localități.
Reţeaua de magazine Annabella a fost fondată de antreprenorii Dorina şi Dan Mutu în urmă cu aproape trei decenii și numără în prezent 100 de magazine în 3 județe, Vâlcea, Argeș și Olt, cu suprafețe cuprinse între 200mp până la 2000mp, dezvoltate pe trei concepte de retail diferite – (Annabella A-Z, Annabella Zilnic și Annabella Standard).
În 2022 Annabella a depășit afaceri de 480 milioane de lei (97 de milioane de euro), în creștere cu 20% față de anul precedent, în timp ce profitul net depăşeşte 20 milioane lei, în creștere cu 30%.

Citeste si...  Coca-Cola a investit jumătate de milion de euro în adaptarea liniilor de producție pentru schimbarea sticlelor din plastic

Cautimasina.ro

Cele mai citite articole

spot_img