Retailerul Primark deschide cel de-al treilea magazin din România în Timișoara, în 2024

Retailerul de modă Primark a anunțat luni că intenționează să deschidă un al treilea magazin în România, situat în Iulius Town Timișoara. Magazinul va fi prima locație Primark din vestul țării și urmează să fie inaugurat în a doua jumătate a anului 2024.
Noul magazin va fi distribut pe aproximativ 3.000 de metri pătrați de spațiu retail. Recrutarea pentru noul magazin a început. Oferta va fi completată la începutul anului viitor când vor fi disponibile și alte posturi din zona de visual merchandiser, resurse umane și asistenți de retail.
Primark a intrat pe piața românească în decembrie 2022, cu o primă locație în ParkLake Shopping Centre, București. Șase luni mai târziu, retailerul a deschis un al doilea magazin în oraș, în Centrul Comercial AFI Cotroceni, în iunie 2023.
Maciej Podwojski, Director ECE, Primark, a declarat: „Ne bucurăm să anunțăm următorul nostru magazin din România, care se va deschide în Iulius Town Timișoara, în a doua jumătate a anului 2024. Suntem încântați să aducem brandul Primark clienților din regiune și așteptăm cu nerăbdare să completăm echipa Primark cu oameni pasionați de modă și retail. Magazinul va deveni a treia noastră locație din România și reprezintă o altă etapă importantă în expansiunea noastră pe această piață, precum și în regiunea mai largă a Europei Centrale și de Est (ECE).”
Oana Diaconescu, Director Leasing IULIUS, a precizat: „Intrarea Primark pe piața românească la sfârșitul anului trecut a reprezentat un moment de referință pentru piața locală de specialitate. Ne bucurăm să aducem în Iulius Town Timișoara primul magazin Primark din afara Bucureștiului, un brand care este cu siguranță foarte așteptat de clienții din Timișoara, din regiune și chiar din străinătate. Continuăm să aducem în rețeaua noastră proiecte inovatoare și așteptate cu nerăbdare, în care românii se regăsesc. Ne actualizăm constant mixul de chiriași pentru a răspunde așteptărilor mereu provocatoare ale publicului.”

Citeste si...  Cum se facturează consumul de energie începând cu 1 ianuarie 2023 (P)

Cautimasina.ro

Cele mai citite articole

spot_img