Proiecte aprobate de CJ Olt: Fonduri europene pentru reabilitarea drumurilor judeţene

Mai multe drumuri judeţene din Olt sunt reabilitate de Consiliul Judeţean, cu ajutorul unor finanţări europene. Preşedintele forului, Marius Oprescu, spune că obiectivul este ca niciun drum să nu mai fie de balasta sau de pământ.

36 de milioane de euro este valoarea investiţiei pentru reabilitarea drumului Recea – Valea Mare – Priseaca – Poboru – până la graniță cu județul Argeș.

„Sunt mai multe proiecte. Am aprobat DALI-ul şi proiectul tehnic pentru un drum județean, finanţat cu fonduri europene, pe care noi îl pregătim de foarte multă vreme. Acum este în forma finală. Este vorba de despre un proiect de aproximativ 36 de milioane de euro pentru reabilitarea drumului Recea – Valea Mare – Priseaca – Poboru – până la graniță cu județul Argeș.

De asemenea, am avut două proiecte de aprobare finală a indicatorilor tehnico-economici pentru două dintre proiecte. Este vorba despre două proiecte depuse pe Programul „Anghel Saligny”: drumul Fălcoiu- Balș și de asemenea, Cungrea – Verguleasa. Celălalt proiect pe care l-am aprobat în ședința trecută,  Perieţi- Potcova”, a declarat Marius Oprescu.

Totodată, CJ Olt are o investiţie şi pe drumul judeţean dintre Potcoava şi Perieţi, în momentul de faţă cu surpafaţă de balast.

„Încă mai avem drumuri de balast și de pământ în județul Olt. O mare porțiune din ceea ce vă spuneam este pe acest drum pe care îl facem pe fonduri europene,  Valea Mare – Poboru şi aşa mai departe. După ce ieșiți din Priseaca, nu mai este drum asfaltat, și o mare parte din acești kilometri care ne-au mai rămas o să fie făcuți acolo. De asemenea, pe Potcoava – Perieți, câțiva kilometri de drum sunt din balast în momentul de față şi vor fi asfaltați și ei. Restul sunt refaceri de carosabil care este deja asfaltat, dar calitatea acestor drumuri pe care vrem să le refacem nu este satisfăcătoare pentru nivelul unui drum județean”, a declarat Marius Oprescu.

Citeste si...  DERAPAJ rasist al unui consilier local: “Cetățenii romi vă caută la buzunare”

 

Cautimasina.ro

Ionut Jifcu
Ionut Jifcu
Are aproape 15 ani de experienţă în presă, perioadă în care a acoperit cele mai diverse domenii, de la eveniment la politică, şi în care a văzut tot ce se putea vedea. A bifat colaborări cu Mediafax sau Realitatea PLUS, iar de curând experimentează ce înseamnă realizarea de emisiuni TV. Ne promite, însă, că prima sa dragoste - presa scrisă - n-o va lăsa niciodată

Cele mai citite articole

spot_img