Programul Rabla Clasic: Prima de casare va crește cu 15%, în 2023 / Crește bugetul pentru mașinile electrice

Prima de casare în programul Rabla Clasic va crește cu 15% în 2023, a anunțat marți ministrul Mediului Tanczos Barna. Astfel, luând în calcul o primă de casare de 6.000 de lei în prezent, o creștere cu 15% înseamnă un plus de 900 lei. Ministrul a precizat că va crește bugetul și pentru mașinile electrice.
În ședința de Guvern de marți, premierul Nicolae Ciucă i-a solicitat ministrului Mediului Tanczos Barna ca până la următoarea ședință de Guvern să analizeze modul în care Programul Rabla poate fi continuat și dacă există, de asemenea, posibilități pentru modificarea „în bine” a acestor programe.
Tanczos Barna a afirmat că există bugetul pentru ca în programul Rabla Clasic să crească cu 15% prima de casare și că va crește bugetul și pentru mașinile electrice.
„Am început pregătirea programelor Rabla Clasic, Rabla Plus și Rabla Local. În cadrul programului Rabla Clasic, care oferă acel bonus pentru casarea mașinilor vechi și posibilitatea de cumpărare de mașini cu motorizare clasică noi, avem bugetul pentru a asigura o creștere cu 15% a primei de casare, așa cum și dumneavoastră ați discutat la Dacia, cu ocazia vizitei pe care ați efectuat-o. Avem bugetul pentru a oferi acest sprijin majorat în 2023. În același timp, creștem bugetul pentru mașinile electrice. Conform discuțiilor de acum 2 ani, cu producătorii și importatorii de mărci auto, am stabilit atunci un program care oferă predictibilitate. Am stabilit împreună cu dânșii, acum doi ani, pe patru ani, un program care ajută atât sectorul, cât și cetățenii în mod special pentru schimbarea autoturismelor vechi. Anul trecut s-au constat evoluții absolut pozitive pe piața auto din România, a crescut numărul de mașini noi înmatriculate, a crescut exponențial numărul de mașini electrice înmatriculate datorită programelor derulate prin Administrația Fondului pentru Mediu. S-a redus numărul de mașini second-hand, pentru prima dată după foarte mulți ani. Parcul auto din România se întinerește și am putea spune că la sfârșitul anului 2023 bifăm inclusiv obligația din PNRR – ne-am asumat că vom scoate peste 250.000 de mașini vechi din circulație. Cred că la sfârșitul anului 2023 ținta pentru 2026 va fi atinsă”, a transmis ministrul Mediului.
Prin Programul Rabla Clasic 2022 se acordă un tichet (primă de casare) în valoare de 6.000 lei pentru o mașină cu o vechime mai mare sau egală cu 6 ani, înmatriculată în România, care este casată, cu scopul achiziționării unei mașini noi cu noxe reduse. Pentru achiziția unui autoturism nou se pot folosi 2 tichete Rabla, cu mențiunea că prima de casare pentru 2 autovehicule este de 9.000 de lei.

Citeste si...  Ford va concedia 3.800 de angajați din Europa și mută producția spre mașini electrice / Cele mai multe locuri de muncă vor dispărea la fabricile din Germania și Marea Britanie 

Cautimasina.ro

Cele mai citite articole

spot_img