Profesorii din toată țara protestează în București

Câteva mii de cadre didactice din toată țara au ajuns, luni, la Palatul Cotroceni, unde protestează împotriva măsurilor luate de Guvern în ceea ce privește sistemul de Educație din România, transmite Agerpres.

Ei s-au strâns în jurul orei 10:00 în Piața Victoriei și au plecat în marș pentru a picheta Palatul Cotroceni.

Coloana de manifestanți s-a întins pe o distanță de peste un kilometru

Prin acest protest, Federația Sindicatelor Libere din Învățământ, Federația Sindicatelor din Educație „Spiru Haret” și Federația Națională Sindicală „Alma Mater” urmăresc să atragă atenția asupra obligativității soluționării problemelor cu care se confruntă personalul din învățământul preuniversitar și superior, precum și asupra faptului că salariații din educație resping măsurile politice pentru diminuarea deficitului bugetar, adoptate de Guvern, cu efecte negative asupra sistemului de învățământ, dar, în primul rând, asupra beneficiarilor educației.

„Creșterea normei didactice, comasarea unităților de învățământ, mărirea efectivelor de elevi la clasă și, nu în ultimul rând, creșterea obligației de catedră pentru directori și inspectori – toate acestea sunt poveri pe care le ducem împreună, chiar dacă din perspective diferite. (…) Mesajul nostru este unul clar: lupta federațiilor sindicale nu este o luptă împotriva directorilor sau a inspectorilor. Dimpotrivă, este o luptă pentru un sistem de învățământ sănătos, predictibil și finanțat corespunzător, un sistem în care fiecare dintre noi – profesor, director, inspector – să își poată desfășura activitatea cu profesionalism și demnitate. Suntem convinși că măsura creșterii obligației de catedră pentru directori și inspectori înseamnă un efort mult mai mare din partea celor care ocupă aceste funcții și se impune să luptăm împreună și pentru abrogarea acestei măsuri anti-educație”, au transmis organizațiile sindicale

Citeste si...  Președintele Mexicului, Manuel Lopez Obrador, cere oprirea războiului din Ucraina: Este irațional. Singura care beneficiază de pe urma sa este industria de război