Primarul Sectorului 2 îi invită pe cetățeni la discuții, astăzi, în Parcul Obor

Primarul Sectorului 2, Radu Mihaiu, se întâlnește din nou cu bucureștenii care locuiesc în aria pe care o administrează. Cetățenii sunt invitați să participe la discuții, ce vor avea loc joi, 20 iulie 2023, în Parcul Obor. Prin intermediul acestor întâlniri, primarul Radu Mihaiu le oferă locuitorilor din Sectorul 2 oportunitatea de a aborda problemele care îi preocupă.

Evenimentul va începe la ora 18:00, iar cetățenii au șansa să afle mai multe detalii despre proiectele în desfășurare în Sectorul 2. Se vor aborda subiecte legate atât de proiectele finalizate, cât și de cele aflate în derulare sau planificate pentru viitor de către administrația sectorului.

Suntem deschiși la dialog și ne dorim să aflăm de la dvs. ce doleanțe, nevoi și sugestii aveți pentru administrația publică locală.

Toate persoanele interesate de problemele din zona respectivă sunt așteptate să participe la întâlnire. Scopul acestei reuniuni este de a facilita un schimb de idei, cu scopul de a găsi cele mai bune soluții pentru remedierea problemelor cu care se confruntă comunitatea. Primăria Sectorului 2 a furnizat o listă cu teme de discuție propuse pentru întâlnirea care va avea loc în această seară:

  1. Regenerarea zonei Obor
  2. Infrastructură rutieră și sistematizare
  3. Aleile din spatele blocurilor
  4. Curățenie și control
  5. Parcuri și spații verzi

Cetățenii interesați să participe la întâlnire cu primarul pot aduce și alte propuneri, în funcție de problemele particulare care îi preocupă. Primăria Sectorului 2 a transmis că este deschisă să asculte și să abordeze diverse aspecte relevante pentru comunitate.

Avem convingerea că doar împreună putem găsi soluții viabile la problemele cu care se confruntă Sectorul 2. Vă așteptăm cu drag!

Citeste si...  Drumul expres Cluj-Autostrada Transilvania, lansat în licitație publică, va fi realizat în mai puțin de doi ani

Cautimasina.ro