Premierul Moldovei a demisionat. Cum s-ar putea finaliza criza politică din ţara vecină

Premierul Republicii Moldova, Natalia Gavrilița, și-a anunțat, vineri, demisia.

“Am știut să păstrăm calmul în Transnistria. Am păstrat pacea și stabilitatea economică a țării în ciuda agenților destabilizatori. Sunt mândră că am accelerat proiectele de infrastructură care stagnau din cauza incompetenței și corupției. (…) A venit timpul să anunț demisia mea din această funcție”, a declarat Natalia Gavrilița vineri, într-o conferință de presă.

CITEŞTE ŞI: Efectul pe care l-a avut supraimpozitarea imobilelor degradate, la Caracal. De teama impozitului uriaş, proprietarii îşi reabilitează clădirile (VIDEO)

Potrivit surselor G4Media, președintele Maia Sandu vrea să îl impună ca premier pe Dorin Recean, consilier prezidențial pe teme de securitate și unul dintre oamenii săi loiali.

Președinta Maia Sandu a reacționat, pe Facebook, imediat după anunțul Nataliei Gavrilița:

“Am luat act de demisia doamnei Prim-ministre Natalia Gavrilița. Îi mulțumesc mult pentru sacrificiul și eforturile enorme de a conduce țara într-o perioadă cu atâtea crize. În pofida unor provocări fără precedent, țara a fost guvernată responsabil, cu multă atenție și muncă dedicată. Avem stabilitate, pace și dezvoltare – acolo unde alții doreau război și faliment. Mulțumim mult, Natalia!” se arată în postarea președintei Republicii Moldova.

“Urmând procedurile legale, în urma demisiei Prim-Ministrei, voi avea consultări cu fracțiunile parlamentare și, ulterior, voi desemna un candidat la funcția de Prim-ministru al Republicii Moldova”, a adăugat ea.

Guvernul Gavrilița a fost învestit în funcție la 6 august 2021, zi în care a și depus jurământul în fața președintei Maia Sandu, potrivit info-sud-est-ro.

Citeste si...  ANALIZĂ | De ce România ratează șansa de a atrage investiții importante din Taiwan

Cautimasina.ro

Ionut Jifcu
Ionut Jifcu
Are aproape 15 ani de experienţă în presă, perioadă în care a acoperit cele mai diverse domenii, de la eveniment la politică, şi în care a văzut tot ce se putea vedea. A bifat colaborări cu Mediafax sau Realitatea PLUS, iar de curând experimentează ce înseamnă realizarea de emisiuni TV. Ne promite, însă, că prima sa dragoste - presa scrisă - n-o va lăsa niciodată

Cele mai citite articole

spot_img